Restaurant amendat din cauza "duhorii" brânzei tofu

05 Sep 2007   •   17:41
Restaurant amendat din cauza "duhorii" brânzei tofu
Brânza tofu, considerată o delicatesă de mulţi taiwanezi, are un viitor nesigur în ţara asiatică, după ce autorităţile au amendat un restaurant local, pentru poluarea mediului cu „produse care emană o duhoare mult prea puternică”. Biroul pentru protecţia mediului din Taipei a amendat restaurantul Kuang Tou Lao, specializat în brânză tofu, întrucât acesta a atins nivelul 30 de duhoare emisă, într-o zonă în care nivelul maxim admis este 10.

Decizia a fost luată după primirea a 16 plângeri din partea vecinilor, care nu mai puteau suporta mirosul dezagreabil. Patronul restaurantului, Peng Tien-jung, consideră amenda absurdă, întrucât, în ceea ce priveşte brânza tofu, cu cât este mai puternică „aroma”, cu atât este mai înaltă calitatea. „Cine vrea să mănânce brânză tofu care să nu pută?”, i-a întrebat el pe inspectori.

Rompres
Parteneri
x close