"Sare şi gheaţă", noua provocare online care pune vieţile tinerilor în pericol

de L.D.    |    02 Iul 2012   •   20:45
"Sare şi gheaţă", noua provocare online care pune vieţile tinerilor în pericol Foto: Huffington Post

O nouă provocare online pune în pericol vieţile adolescenţilor. Un băiat de numai 12 ani s-a ales cu arsuri de gradul II, după ce, împreună cu fratele lui şi un grup de prieteni s-au aventurat într-o nouă provocare online, scrie Huffington Post.

"Sare cu gheaţă", reţeta de rezistenţă la durere, circulă pe YouTube, mulţi tineri căzând pradă acestei provocări extrem de periculoase.

Băiatul de 12 ani şi-a ars spatele, după ce fratele său i-a pus pe spate sare în formă de cruce, peste care au pus gheaţă. Cu acest amestec, băiatul a stat timp de câteva minute, după care a ajuns la spital cu arsuri de gradul II. Tânărul teribilis va avea nevoie de câteva luni de îngrijire medicală.

Familia tânărului au postat pe internet o declaraţie, prin care încearcă să atragă atenţia asupra acestui joc atât de periculos.

"Vrem ca adolescenţii şi publicul, în general, să ştie că acest joc este foarte periculos. Clipurile de pe YouTube, Facebook şi alte reţele de socializare nu arată ce păţeşte cel care încearcă aşa ceva. Noi suntem fericiţi că fiul nostru se recuperează şi sperăm ca această poveste va împiedica alţi oameni să încerce aşa ceva".


x close