x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Și-a sacrificat unul dintre porci, dar ce a putut găsi un fermier în interiorul acestuia l-a lăsat fără cuvinte! „Este o minune!”

de 16 Mai 2018   •   12:35
Și-a sacrificat unul dintre porci, dar ce a putut găsi un fermier în interiorul acestuia l-a lăsat fără cuvinte! „Este o minune!” 72

Și-a sacrificat unul dintre porci, dar în interiorul său a făcut o descoperire inedită. Fermierul a găsit o bilă de dimensiuni mari și l-a dus imediat la expertiză.

Astfel a aflat că obiectul este un bezoar și este o concrețiune calculoasă, din resturi vegetale sau păr, în tubul digestiv al unor patrupede. În China, obiectul este o adevărată comoară, fiind folosit în medicina tradițională chineză.

Se crede că aceasta elimină toxinele din corp. Experții sunt convinși că pentru „bilă”, Villager Bo Chunlou din China poate primi chiar și 450000 de lire sterline.

Animalul sacrificat avea opt ani și cântărea 250 de kilograme, scrie Metro.co.uk.

 

sati