x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Soții au ajuns să se teamă de casa în care locuiesc de zece ani! Ce se întâmplă în bucătăria lor în fiecare dimineață - VIDEO

de 15 Mai 2018   •   18:34
Soții au ajuns să se teamă de casa în care locuiesc de zece ani! Ce se întâmplă în bucătăria lor în fiecare dimineață - VIDEO 72
Foto: Captură video/youtube.com

Robert și Pauline sunt doi soți din Marea Britanie, care se tem să mai locuiască în casă lor. Cei doi au povestit recent ce se întâmplă în acea casă în care locuiesc de mai bine de zece ani.

Cuplul de englezi a început să observe lucruri stranii care se întâmplau din senin. Deși în primele dați au crezut că nu văd bine, totul se repetă aproape zilnic.

Tocmai din acest motiv ei au montat camere de luat vederi, pentru că nimeni nu îi credea atunci când povesteau ce li se întâmplă. Oamenii sunt convinși că locuința lor e bântuită, dar și că au de a face fie cu o fantomă, fie cu un demon.

În vârstă de 33 de ani, Barry e de părere că în dormitorul lui mereu a existat „un portal spre o altă lume”, dar și că entitatea care le bântuie casă e hotărâtă să îi alunge pe oameni de acolo, potrivit mirror.co.uk.

sati