Studiu: Sexul oral, mai periculos ca fumatul

de Antena3.ro    |    21 Feb 2011   •   16:08
Studiu: Sexul oral, mai periculos ca fumatul Foto: studentsmart.ie

Sexul oral a depăşit în ultimii ani fumatul în clasamentul celor mai periculoşi factori de risc asociaţi cu declanşarea cancerului orofaringian, potrivit unui studiu care nu explică pe deplin cauzele acestui fenomen, relatează AFP.

Punctul comun constă în prezenţa la nivelul tumorilor canceroase a unor papiloma virusuri (HPV), responsabile de cel mai frecvent întâlnite infecţii transmisibile pe cale sexuală şi care sunt, totodată, principala cauză a apariţiei cancerului de col uterin.

Maura Gillison, medic la Universitatea din Ohio, studiază această temă de peste 15 ani şi a concluzionat că persoanele care întreţin raporturi bucogenitale cu mai mult de şase parteneri pe parcursul vieţii se confruntă cu un risc de cancer orofaringian de peste opt ori mai mare comparativ cu restul populaţiei.

În plus, "progresia cea mai rapidă a fost înregistrată în rândul bărbaţilor albi", a precizat Maura Gillison, adăugând că acest fenomen "rămâne însă inexplicabil".

În total, cancerele cavităţii bucale şi ale gâtului au crescut cu 225% din 1974 până în 2007, cele mai multe dintre aceste cazuri fiind înregistrate la pacienţi care au recunoscut că au întreţinut raporturi bucogenitale.

Ca măsură de prevenţie, medicii americani recomandă vaccinarea, inclusiv pentru bărbaţi, care protejează contra a patru tulpini de papiloma virus, vinovate de apariţia a 70% din totalul cazurilor de cancer de col uterin şi de negi genitali.

Cancerul orofaringian, dacă este tratat la timp, este adeseori vindecabil. 90% dintre pacienţi supravieţuiesc cel puţin cinci ani de la diagnosticare.

Maura Gillison a adăugat că "practicile sexuale bucogenitale trebuie, din acest motiv, să fie incluse în rândul factorilor de risc oficial recunoscuţi şi în mesajele tipărite de prevenţie a bolilor precum cancerul bucofaringian".

x close