ULUITOR! Au fost readuşi la viaţă după o hibernare de peste 1.500 de ani sub gheaţă

de A.M.P    |    18 Mar 2014   •   20:52
ULUITOR! Au fost readuşi la viaţă după o hibernare de peste 1.500 de ani sub gheaţă Foto: geo-encyclopedia.com
Muşchi din Antarctica au revenit la viaţă după o hibernare de 1.500 de ani sub gheaţă, stabilind astfel un nou record pentru organismele vegetale, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă britanici, publicat luni în Statele Unite, informează AFP.

Înainte de această descoperire, precedentul record a constat într-o regenerare a unor organisme vegetale congelate ce a fost reuşită după 20 de ani. Doar bacteriile au putut să fie readuse la viaţă după un astfel de interval de timp.
   
"Acei muşchi se aflau într-o stare de congelare foarte îndelungată" şi "durata lor de supravieţuire este mult mai mare decât tot ce am văzut până acum", a explicat Peter Convey de la British Antarctic Survey, principalul autor al studiului, publicat în revista Current Biology.
   
Descoperirea are o importanţă deosebită pentru ecosistemele antarctice şi pentru climă, a subliniat acelaşi cercetător, întrucât muşchii sunt principalii producători tereştri de biomasă în regiunile polare din nordul şi sudul planetei. În Antarctica, în special, muşchii stochează carbonul.
   
Cei mai vechi muşchi studiaţi până în prezent, în Australia, datează din urmă cu 5.000 - 6.000 de ani.
   
Muşchii care au făcut obiectul acestui studiu datează din urmă cu aproape 2.000 de ani.
  
Ei au fost foarte surprinşi să constate că muşchii vechi de peste 1.500 de ani au început foarte uşor să crească din nou.
   
Aceiaşi cercetători au plasat muşchii aparent fără viaţă într-un mediu în care condiţiile de temperatură şi de luminozitate erau propice unei creşteri normale şi au constatat că noi muguri au început să crească din rădăcinile studiate.
   
Descoperirea i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să afirme că ar putea fi posibil ca aceşti muşchi să supravieţuiască perioade chiar şi mai îndelungate în stare de hibernare.
   
"Studiul nostru deschide posibilitatea ca şi alte forme forme de viaţă, mai evoluate, să poată să supravieţuiască şi ele pe perioade chiar mai lungi, în permafrost sau în gheaţă", a spus profesorul Convey, adăugând că "acest fapt ar reprezenta un salt mare în raport cu descoperirea recentă".
Parteneri
x close