Un sucevean susţine că e urmaşul lui Ştefan cel Mare şi cere Moldova şi postul de preşedinte (VIDEO)

14 Apr 2010   •   19:57
Un sucevean susţine că e urmaşul lui Ştefan cel Mare şi cere Moldova şi postul de preşedinte (VIDEO) stefan cel mare

Un sucevean care susţine că este urmaşul direct al lui... Ştefan cel Mare a fost amendat miercuri de Tribunalul Bucureşti, după ce a recuzat instanţa. Bărbatul se judecă cu autorităţile române de 3 ani. Cere nici mai mult nici mai puţin decât dreptul de proprietate asupra... Moldovei.


Nu este prima amendă pe care o primeşte Cornel Cernoschi, la fel cum nu este nici prima apariţie în faţa instanţelor. În 2007 suceveanul a chemat în judecată Senatul, Camera Deputaţilor, statul român, preşedinţia şi Guvernul. A revendicat atunci toată Moldova, după ce bunica lui i-a povestit că este urmaşul domnitorului Ştefan cel Mare. Ulterior, tânărul a depus mai multe acţiuni. În total- şase dosare, în diverse stadii procesuale.

Cornel Cernoschi are 32 de ani şi e electromecanic auto. Deşi iniţial ceruse doar Moldova, omul a revenit asupra revendicărilor sale.

?Ulterior am cerut, Stefan cel mare fiind şi rudă cu Vlad Ţepeş, şi fiindcă ei se trag din Ardeal, am revendicat toata ţara? povesteşte Cernoschi.
În urmă cu 4 luni, urmaşul lui Ştefan a cerut, tot în instanţă, postul de şef al statului, pe motiv că este reprezentantul legal al românilor care nu au votat.

De curând, Cornel şi-a făcut şi blog. Acolo se prezintă simplu: Cornel Cernoschi, preşedintele Uniunii persoanelor care nu votează din România, urmaşul urmaşilor lui Ştefan cel Mare, preşedintele României. Pentru cei din jur, pare o glumă inofensivă. Pentru judecători însă cazul nu e deloc o joacă. Fiecare din cele 6 procese ale lui Cornel costă statul român 1.500 de lei. Şi nimeni nu poate face nimic. Legislaţia nu permite clasarea unor asemenea dosare doar pentru că sunt absurde.



Observator

Parteneri
x close