Antena 3 CNN Economic Biz News Financial Times: Măsurile de austeritate au adâncit declinul economic din România

Financial Times: Măsurile de austeritate au adâncit declinul economic din România

Financial Times: Măsurile de austeritate au adâncit declinul economic din România
Sursa foto: Foto: bcnhealth.com
24 Dec 2010   •   17:05

Măsurile de austeritate au adâncit declinul economic din România, se arată într-o analiză Financial Times. Cotidianul britanic notează că măsurile adoptate de autorităţile de la Bucureşti par a fi experimente controlate ale politicilor dure de austeriate.

România şi Letonia sunt singurele state din Uniunea Europeană care au aplicat simultan mai multe măsuri de austeritate: au scăzut salariile bugetarilor cu peste 25%, au redus numărul angajaţilor din sectorul public cu circa 20% şi au majorat taxa pe valoare adăugată. Potrivit Financial Times, guvernul Boc a copiat, conştient sau nu, modelul Letoniei. Cornel Ban, doctor în economie la Universitatea din Maryland, Statele Unite, subliniază că austeritatea a accentuat criza, chiar dacă situaţia s-ar putea îmbunătăţi pe termen lung.

"Când poliţiştii se revoltă în faţa sediului Preşedinţiei, iar angajaţii din finanţele publice îl iau ostatic pe ministru, probabil că ar trebui să devenim mai precauţi la atracţia măsurilor de austeritate", a spus Cornel Ban.

El atrage atenţia că efectele negative ale măsurilor de austeritate din România ar trebui să le dea de gândit celor care propun adoptarea unor programe mai dure de ajustare în Portugalia şi Grecia.

 


×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close