Antena 3 CNN Politică Oltean: Boc va face o remaniere guvernamentală după aplicarea măsurilor de austeritate (VIDEO)

Oltean: Boc va face o remaniere guvernamentală după aplicarea măsurilor de austeritate (VIDEO)

Oltean: Boc va face o remaniere guvernamentală după aplicarea măsurilor de austeritate (VIDEO)
Sursa foto: Ioan Oltean
04 Iun 2010   •   12:13

După aplicarea măsurilor de austeritate, premierul Emil Boc ar putea dispune o remaniere guvernamentală pentru sfârşitul lunii iunie, începutul lui iulie, a declarat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean. Oficialul democrat-liberal a sugerat că remanierea ar viza cel puţin un ministru, cel al Muncii, Mihail Şeitan, de care, atât el, cât şi alţi colegi sunt foarte nemulţumiţi.

Oltean a arătat că este în special dezamăgit de prestaţia lui Şeitan. "Eu sunt un om care nu am nimic de ascuns, dar sunt în acelaşi timp un om de partid disciplinat, care ştie că sunt momente când partidul trebuie să fie unitar. Acum, partidul trebuie să fie unit, nu are voie să se dezbine. Nu, nu sunt (mulţumit - n.r.). I-am spus-o premierului şi o spun şi acum. Imediat după ce se adoptă măsurile (de austeritate - n.r.) va trebui făcută o remaniere guvernamentală, dar nu acum, nu azi, nici mâine, după. Sunt mulţi miniştri care nu au confirmat. Nu contează câţi. E mai puţin important dacă sunt doi sau trei. Am spus-o la modul cel mai serios premierului că imediat după ce se vor adopta aceste măsuri trebuie să se facă o remaniere guvernamentală. A spus că o va face", a declarat Oltean.

Ioan Oltean susţine că remanierea guvernamentală va avea loc până la sfârşitul lunii iunie sau cel târziu la începutul lunii iulie.

"După ce Guvernul îşi angajează răspunderea, are libertatea şi timpul să se ocupe de o restructurare, dacă vreţi, o regândire a formulei guvernamentale. Un guvern nou vom avea în 2012. Un guvern înnoit, eu zic că până la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie. Nu ştiu dacă mai suplu, dar înnoit cu certitudine. Mai suplu, poate mai tânăr, mai flexibil", a mai spus Oltean.

La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea a admis posibilitatea unei remanieri guvernamentale în luna iulie. Ea a precizat că pînă în prezent discuţia despre remaniere nu a depăşit nivelul de partid, fiind posibilă aducerea acestei probleme pe masa guvernului peste două săptămâni, după trecerea hopului asumării răspunderii în Parlament pe proiectele de lege privind măsurile de austeritate.

Cu doar două săptămâni, tot Oltean era cel care nega orice posibilitate de remaniere a actualului Executiv. ?Nu există elemente care să justifice o remaniere guvernamentală. Guvernul Boc guvernează singur de patru luni. Este exclusă orice fel de remaniere în următoarele luni de zile, până vedem efectele acestor măsuri", spunea Oltean.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: remaniere asumare raspundere Boc Udrea
Parteneri
Vremea se răceşte brusc în România. Zonele vizate de alerta ANM
x close