Antena 3 CNN Actualitate Astăzi este ziua drapelului naţional. Cum este sărbătorit evenimentul

Astăzi este ziua drapelului naţional. Cum este sărbătorit evenimentul

Astăzi este ziua drapelului naţional. Cum este sărbătorit evenimentul
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Iun 2012   •   07:16

Tricolorul românesc este sărbătorit astăzi în toată ţara.  Ziua drapelului naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul Revoluţionar a decretat ca tricolorul să reprezinte principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnificând verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect.

La Bistriţa, ceremonialul militar dedicat zilei drapelului a început încă de aseară şi va continua şi astăzi. Tricolorul, aflat pe catargul de lângă statuia poetului Andrei Mureşeanu, autorul versurilor imnului naţional, a fost coborât de către militarii români. După ce a fost coborât de pe catarg, o gardă de onoare militară aparţinând Brigăzii 81 l-a dus în biserica Protopopiatului din Bistriţa .

La acest ceremonial vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare active, reprezentanţi ai sistemului naţional de apărare, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi cetăţeni ai municipiului Bistriţa.

Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de onoare constituită din militari din cadrul Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa".


×
Subiecte în articol: tricolor Bistriţa
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close