Antena 3 CNN Actualitate Discursul lui Băsescu de Ziua Drapelului, inspirat de pe Wikipedia

Discursul lui Băsescu de Ziua Drapelului, inspirat de pe Wikipedia

Discursul lui Băsescu de Ziua Drapelului, inspirat de pe Wikipedia
Sursa foto: Foto: Intact Images
27 Iun 2011   •   12:53
Cine nu ştie istorie apelează cu încredere la internet sau la site-uri precum Wikipedia. Aşa a făcut şi preşedintele Traian Băsescu atunci când şi-a pregătit discursul susţinut duminică cu ocazia Zilei Drapelului. Şeful statului a rostist un discurs aproape identic cu informaţiile de pe binecunoscuta enciclopedie online.

Traian Băsescu a dorit să le arate celor care au participat la ceremonia dedicat Zilei Drapelului Naţional că ştie în cele mai mici detalii istoria drapelului.

“Prima consemnare a dreptului de a arbora steag naţional vine din 1834, cand Alexandru Ghica Vodă primeşte aprobare ca pe corăbille ţării româneşti să fie arborat roşu şi galben, iar pentru armata Ţării Româneşti să fie arborat steagul roşu, galben şi albastru”, a spus preşedintele.

Pentru a fi şi mai convingător, preşedintele a mers mai departe cu detaliile.

O altă consemnare, 29 iulie 1839, când pentru prima dată în memoriile lui Jean Alexandra Vaillent se consemnează că pe muntele Plesuva lânga Comarnic a fost arborat tricolorul”, mai spune şeful de stat.

După ce a terminat de etalat cunoştinţele în materie de istorie şeful statului a declarat că romanii au uitat de valorile naţionale şi trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat.
 

×
Subiecte în articol: wikipedia
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close