Antena 3 CNN Politică Emil Boc a câştigat primăria Cluj-Napoca, potrivit rezultatelor finale

Emil Boc a câştigat primăria Cluj-Napoca, potrivit rezultatelor finale

Emil Boc a câştigat primăria Cluj-Napoca, potrivit rezultatelor finale
Sursa foto: foto: Mediafax Foto
11 Iun 2012   •   16:51

Fostul premier Emil Boc, preşedinte al PDL, a redevenit primar al municipiului Cluj-Napoca, obţinând 40,03 la sută din voturi, în timp ce contracandidatul său de la USL, Marius Nicoară, a obţinut 38,97 la sută, potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Municipal.
   
Preşedintele Biroului Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca, judecătorul Petru Urs, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că Emil Boc a obţinut 53.674 de voturi (40,03 %) pentru funcţia de primar, în timp ce Marius Nicoară a obţinut 52.251 (38,97%).
   
Urs a precizat că este vorba despre rezultate finale. Diferenţa dintre cei doi este de 1.423 de voturi. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 134.058.
   
Nicoară a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că USL Cluj contestă modul în care PDL şi fostul prim-ministru au înţeles să organizeze alegerile la Cluj.
   
"Frauda a fost majoră peste noapte. USL Cluj contestă modul în care PDL şi fostul prim-ministru au înţeles să organizeze alegerile la Cluj. Am descoperit în ultimele ore tehnici de furt ale alegerilor locale de către Emil Boc şi echipa sa. Între orele 3.30 şi 5.30 au circulat taxiuri la secţii, nesunate de preşedinţii secţiilor de votare, taxiuri care veneau şi aşteptau. Preşedinţii ştiau că trebuie să iasă, se urcau în taxiuri neînsoţiţi de nimeni şi modificau pe drum procesele-verbale, predându-le ilegal la BEM. Avem documente aprobate de BEM în care apar diferenţe de 200 de voturi. Am cerut BEM renumărarea voturilor din 12 secţii de votare în care s-a aflat Emil Boc. Emil Boc a forţat o fraudă şi a protejat-o. Fraudarea a fost masivă", a spus Nicoară.
   
Candidatul USL a afirmat că Uniunea cere şi renumărarea voturilor anulate de la mai multe secţii de votare, scrie Mediafax.
  



×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close