Antena 3 CNN Politică Protest al comisiei electorale din Gorj. Aceştia refuză să centralizeze rezultatele alegerilor

Protest al comisiei electorale din Gorj. Aceştia refuză să centralizeze rezultatele alegerilor

Protest al comisiei electorale din Gorj. Aceştia refuză să centralizeze rezultatele alegerilor
11 Iun 2012   •   17:19

Procesul de centralizare a rezultatelor alegerilor în judeţul Gorj a fost reluat după aproximativ o jumătate de oră de protest al membrilor şi preşedinţilor de circumscripţii, scrie Mediafax.
   
Activitatea a fost oprită în mod spontan după ce colegii săi au dorit astfel să tragă un semnal de alarmă pentru faptul că nu şi-au primit banii pentru munca în organizarea alegerilor pe parcursul lunii mai.
   
Judecătorul Mihai Pistol a menţionat că banii ar trebui plătiţi de Consiliul Judeţean, neştiindu-se, în momentul reluării procesului de centralizare a rezultatelor, dacă sumele vor fi achitate luni sau într-o altă zi.


Vicepreşedintele BEJ Gorj, judecătorul Teofil Boncu, a declarat, la rândul său, că el şi colegii săi au fost nevoiţi chiar să îndure "o umilinţă" din partea Serviciului contabilitate din cadrul Consiliului Judeţean Gorj când au solicitat decontarea a câte zece lei pe zi prevăzuţi de lege pentru diurnă.
   
El îi acuză pe angajaţii serviciului că au solicitat bonuri fiscale pentru a plăti banii respectivi,  lucru pe care legea nu-l prevede.
   
Judecătorul a mai precizat că secretariatul Consiliului Judeţean a fost informat despre nemulţumirea în rândul BEJ Gorj, membrii nemulţumiţi aşteptând să le fie plătiţi banii înainte de a finaliza centralizarea rezultatelor.

×
Subiecte în articol: Gorj protest
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close