Antena 3 CNN Mediu Păduri Ministrul Mediului a semnat un protocol pentru protejarea pădurilor virgine, la nici două luni de la lansarea campaniei de către WWF și Antena 3

Ministrul Mediului a semnat un protocol pentru protejarea pădurilor virgine, la nici două luni de la lansarea campaniei de către WWF și Antena 3

La nici două luni de la lansarea campaniei ”Salvați pădurile virgine” de către World Wide Fund, Antena 3 și prietenii, Ministerul Mediului a semnat un acord pentru protejarea pădurilor virgine din România, cele mai întinse din Europa.

Ministrul Mediului a semnat un protocol pentru protejarea pădurilor virgine, la nici două luni de la lansarea campaniei de către WWF și Antena 3
de N.B.    |    20 Dec 2011   •   16:14

Ministerul Mediului a încheiat, marți, un protocol privind protejarea pădurilor virgine cu Asociaţia WWF, document care prevede cartarea pădurilor virgine și interzicerea oricărei intervenții în acestea. Astfel, cele mai întinse suprafețe de păduri virgine din Europa, cele 250.000 de hectare din România, vor fi protejate prin lege.

El a precizat că dacă nu vor fi luate măsuri pentru reducerea poluării vom fi acuzaţi de generaţiile viitoare şi a apreciat iniţiativa WWF care, împreună cu Antena 3 și partenerii a adunat deja 100.000 de semnături "pentru un țel nobil".

Campania "Salvaţi pădurile virgine!" avea zeci de mii de susținători la mai puțin de o lună de când a fost lansată în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3. În 30 de zile, World Wide Fund for Nature şi Antena 3 au reuşit să strângă 95.000 de semnături.

Borbely a declarat că prin protocolul încheiat marți, cele două părți se obligă ca până la sfârșitul anului 2012 să fie finalizată inventarierea tuturor pădurilor din România, cartarea pădurilor virgine și încadrarea lor într-o altă categorie decât în prezent.

"Până acum ele erau încadrate într-o categorie mai soft privind intervenţiile, adică în 10% din suprafaţă se putea face intervenţii, de acum nu va mai fi posibilă nicio intervenţie", a declarat Borbely.

Reprezentantul Misiunii WWF, Csibi Magor, s-a declarat bucuros că s-a reușit punerea în discuție a unui subiect și un termen despre care nu se știau prea multe.

"Ne bucurăm că am reuşit să strângem semnăturile, dar şi mai importantă este protejarea acestor păduri iar astăzi facem un pas important. Începem să ne mișcăm și sper că azi vom crea un precedent. Este o şansă importantă dar avem nevoie de o susținere puternică din partea ministerului", a declarat acesta.

WWF și Antena 3 le mulțumesc celor peste 100.000 de români care au semnat petiția pentru salvarea pădurilor virgine, făcând, astfel, primul pas spre o societate în care putem schimba lucrurile în bine.

×
Subiecte în articol: Campanie Laszlo Borbely acord
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close