Antena 3 CNN Externe Wikileaks face dezvăluiri despre scena politică din România

Wikileaks face dezvăluiri despre scena politică din România

Wikileaks a făcut publice mai multe cablograme referitoare la România, la scena ei politică şi declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Într-una din telegrame, transmise de ambasadorul american la Bucureşti, Nicholas Taubman, în 2007, în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu, Taubman transmitea informaţiile adjunctului secretarului de stat pe probleme europene, Daniel Fried, care urma să vină într-o vizită oficială în România.

Wikileaks face dezvăluiri despre scena politică din România
Sursa foto: Foto: thenextweb.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Mar 2011   •   19:48

Informaţiile din telegrame priveau evenimentele de pe scena politică şi modul în care acestea ar putea afecta relaţiile dintre România şi Statele Unite. Nicholas Taubman avertiza: "Este îngrijorătoare mărirea influenţei oligarhilor din România şi rolul lor ca unealtă a intereselor ruseşti".


"Când veţi ajunge săptămâna viitoare, România va fi în mijlocul unei suspendări de 30 de zile fără precedent a preşedintelui Băsescu. Un referendum naţional care va decide soarta sa va fi ţinut pe 19 martie şi poate să aducă noi surprize in aceasta telenovela" transmitea ambasadorul.

"Evoluţiile politice din urmatoarele săptămâni şi luni vor avea un impact direct şi vor decide dacă Bucureştiul va rămâne un model de partener a Statelor Unite în Europa - inclusiv în "noul NATO" - sau işi va domoli aspiraţiile geopolitice şi se va concentra asupra aspectelor economice pe termen scurt ale unui stat membru UE mediocru" scria Taubman în telegrama sa.

"Absenţa unui Băsescu pro-american din CSAT lasă loc producerii de acţiuni dăunatoare, inclusiv implementarea unei decizii a premierului Tăriceanu de a retrage trupele romaneşti din Irak până la finalul anului"
 
"Alt semn al ambiţiilor crescânde ale Rusiei include şi vânzarea uzinei Daewoo din Craiova. Două companii americane, Ford şi GM, sunt interesate sa cumpere compania". 

O telegramă din 2009, aparţinând misiunii diplomatice a SUA în România, dezvăluie o replică dată de Traian Băsescu, referitor la plângerile lui Mircea Geoană şi a altor membri PSD, în legătură cu dosarul Năstase. La afirmaţiile acestora că dosarul este politic, Traian Băsescu a declarat: "Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public. Fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu!"

O altă telegramă cu o declaraţie a consilierului prezidenţial al preşedintelui, Sebastian Lăzăroiu, referitoare la suspendarea lui Traian Băsescu, dezvăluie că Lăzăroiu a afirmat că Băsescu poate fi suspendat pe baza Articolului 96 din Constituţie, legat de trădare, dacă oponenţii lui trădeaza o informaţie despre afacerile externe. Când a fost întrebat dacă este vorba de cazul lui Omar Hayssam, acesta a afirmat că da.  
 
Într-o altă cablogramă din 2007, Ambasada SUA scria că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a mărturisit diplomaţilor americani că s-a întâlnit de două ori în secret cu Traian Băsescu, înainte de suspendarea acestuia din 2007 şi că s-a străduit să vină cu o soluţie amiabilă prin care sa nu se ajungă la suspendarea preşedintelui Băsescu. Acesta a mărturisit că dacă partidul ar afla de aceste întâlniri, "l-ar omorî". 

×
Subiecte în articol: wikileaks ambasador suspendare
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close