Descoperirea uriașă despre SARS-CoV-2 care răstoarnă toate calculele. Este vorba despre copii!

de Laura Dinu    |    21 Aug 2020   •   08:10
Descoperirea uriașă despre SARS-CoV-2 care răstoarnă toate calculele. Este vorba despre copii! pixabay

În urma unui studiu amplu asupra copiilor infectați cu coronavirus, cercetătorii au descoperit că cei mici joacă un rol mult mai important în răspândirea virusului decât se credea anterior.

Într-un studiu efectuat pe 192 de copii cu vârste cuprinse între 0 - 22 de ani, 49 de copii testați pozitiv cu SARS-CoV-2 și alți 18 care au dezvoltat o formă de boală cu început tardiv, s-a demonstrat că, la minorii infectați, nivelul virusului din căile respiratorii este mult mai mare decât la pacienții adulți internați la Terapie Intensivă. 

''M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie”, spune Lael Yonker, directorul Centrului de Fibroză Chistică MGH și autorul principal al studiului.

„Nu mă așteptam ca încărcătura virală să fie atât de mare. Încărcăturile virale ale pacienților spitalizați pe secția de Terapie Intensivă sunt semnificativ mai mici decât la un „copil sănătos” care se plimbă liber cu o sarcină virală SARS-CoV-2 ridicată."

Nu trebuie să excludem copiii ca potențiali transmițători ai virusului!

Potrivit acesteia, rata de transmisibilitate este mult mai mare atunci când încărcătura virală este mare. Marea problemă este reprezentatul de faptul că, în cazul copiilor care prezintă simptome, acestea sunt, de obicei ușoare și pot fi confundate ușor cu o răceală sau o viroză obișnuită. Motiv pentru care copiii sunt lăsați în continuare în colectivitatea și pot împrăștia virusul extrem de ușor.

„În timpul acestei pandemii COVID-19, am examinat în principal subiecți simptomatici, astfel încât am ajuns la concluzia eronată că marea majoritate a persoanelor infectate sunt adulți. Cu toate acestea, rezultatele noastre arată că cei mici nu sunt protejați împotriva acestui virus. Nu ar trebui să excludem copiii ca potențiali transmițători ai virusului“, a declarat Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie și Biologie MGH și autor principal al studiului.

Rezultatul studiului este un factor decizional în cazul începerii școlilor, deoarece copiii pot crea adevărate focare fiind asimptomatici, scrie news.harvard.edu.

ExitPOLL
x close