x close

Gest șocant al unui bărbat care a crezut că tehnologia 5G răspândeşte coronavirusul. A fost imediat condamnat la închisoare

de Redacția Antena3.ro    |    23 Iun 2020   •   07:15
Gest șocant al unui bărbat care a crezut că tehnologia 5G răspândeşte coronavirusul. A fost imediat condamnat la închisoare Pixabay.com

Michael Whitty, în vârstă de 47 de ani, credea că tehnologia 5G este legată de răspândirea coronavirusului. Revoltat, bărbatul a dat foc unui stâlp de telefonie și a fost condamnat la închisoare.

Michael Whitty a fost condamnat la trei ani de închisoare. Acesta spune că a citit pe internet mai multe teorii despre noul coronavirus și credea că tehnologia 5G a răspândit virusul.

Bărbatul a recunoscut în fața judecătorilor că faptele sale au fost „greşite şi disproporţionale”. Daunele provocate de bărbat sunt estimate între 10.000 de lire şi 15.000.

Credea că tehnologia 5G răspândeşte coronavirusul

Teoriile care susțin că tehnologia 5G ajută la transmiterea coronavirusului au fost condamnate pe scară largă de comunitatea științifică. Orice legătură între tehnologia 5G și COVID-19 este „o nebunie totală”, a declarat pentru BBC Simon Clarke, profesior asociat de microbiologie la Universitatea Reading.

Iar Stephen Powis, director medical al UK National Health Service a afirmat că această teorie este „cea mai joasă speță de fake news”.

Parteneri
Parteneri
sati