Antena 3 CNN Coronavirus Povestea sfâşietoare a Sabinei. Era însărcinată în luna a doua când a aflat că are COVID-19: "Mă durea carnea pe mine"

Povestea sfâşietoare a Sabinei. Era însărcinată în luna a doua când a aflat că are COVID-19: "Mă durea carnea pe mine"

Sabina Solovăstru are 22 de ani şi este din Rădăuţi, judeţul Suceava. De câţiva ani, însă, s-a mutat cu soţul ei în Anglia unde şi-au întemeiat o familie. Când coronavirusul a lovit Marea Britanie, Sabina era însărcinată cu al doilea copil şi s-a păzit cât a putut ca să nu se infecteze.

Povestea sfâşietoare a Sabinei. Era însărcinată în luna a doua când a aflat că are COVID-19: "Mă durea carnea pe mine"
Sursa foto: Pixabay.com
13 Mai 2020   •   18:43

„Pe 19 martie am început să am primele simptome. Eram însărcinată în a 35-a săptămână. Mă simţeam constant fără aer. A început să mă doară foarte tare carnea pe mine, încheieturile, mă durea capul, mă simţeam constant ameţită”, a povestit Sabina.

Cu dureri îngrozitoare tânăra mămică a ajuns la spital în condiţii de izolare. Aici a simţit că nu va face faţă acestei încercări, potrivit Mediafax.

„Îmi aduc aminte că la un moment dat am inceput să plâng şi a venit o asistentă şi am întrebat-o dacă poate să vină soţul meu să stea cu mine, că nu credam că o să reuşesc şi mi-a zis că nu poate. Tot ce am putut să fac a fost să le zic să se roage pentru mine şi asta am făcut şi eu în gândul meu, ca să îmi revin.”

Pentru că starea ei s-a agravat, medicii britanici au decis să îi facă cezariană de urgenţă.

„Era singura şansă ca eu să supravieţuiesc, doar dacă scoteau bebele din mine ca eu să pot să lupt singură. M-am panicat foarte tare, i-am sunat pe părinţii mei, le-am zis că <> Au fost nişte momente groaznice.”

Nu toate femeile infectate cu COVID -19 sunt supuse unei operaţii de cezariană, spun medicii.

„Într-o singură situaţie cum a  fost acest caz, în condiţiile în care afectarea pulmonară este severă şi apare insuficienţa respiratorie atunci se recomandă extragerea fătului prin cezariană”, spune Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, medic ginecolg.

După naştere, tânara şi-a revenit miraculos, iar la câteva zile a fost externeată.

„Mi-au dat voie să o alăptez chiar după ce am născut-o. M-au lăsat cu fetiţa şi asta a fost cea mai mare binecuvântare.”

Au trecut deja şapte săptămâni de la naştere, iar Sabina şi familia ei se bucură  din plin acum de sănătate.

×
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close