
"Săpunul clasic, de rufe, din mediul rural, e cel mai bun antiviral şi antibacterian. Nu am nevoie de soluţie dezinfectantă dacă am săpun clasic. Să fie din abundenţă, măcar 20 de secunde, şi pe mâini, şi pe faţă", a recomandat medicul Adrian Marinescu, marţi, la rubrica Sfat de Sănătate, de la Antena 3.
Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde.
Daca nu există apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.
De fiecare dată când ne atingem fața, riscăm să transferăm microbii de pe mâini în interiorul corpului.
Iar apa cu săpun distruge membrana înconjurătoare fără de care coronavirusul nu poate exista. Altfel, săpunul a fost dintotdeauna pe primul loc când vorbim de microorganisme, spun medicii.