Antena 3 CNN Coronavirus Trei angajați ai SMURD au fost infectați cu coronavirus

Trei angajați ai SMURD au fost infectați cu coronavirus

Trei angajați SMURD de la ISU Neamț au fost infectați cu coronavirus. Angajații își desfășoară activitatea la Detașamentul Piatra-Neamț și sunt asimptomatici.

Trei angajați ai SMURD au fost infectați cu coronavirus
Sursa foto: Hepta
de Claudia Simion    |    13 Aug 2020   •   17:45

După ce au primit rezultatele pozitive, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a fost informată și s-au adoptat toate măsurile legale.

Cei trei infectați sunt colegii unui angajat de la SMURD care a fost depistat pozitiv în 31 iulie și care a fost externat miercuri din spital.

Noi recorduri negative la cazuri noi şi decese

Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.860 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Un număr de 49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți care au decedat nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.437. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI

×
Subiecte în articol: SMURD coronavirus
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close