Antena 3 CNN Economic Alimentul românesc care face senzaţie în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro

Alimentul românesc care face senzaţie în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro

Există un aliment în România care face senzație în țări bogate precum Germania și Elveția și se vinde chiar și cu 2.000 de euro.

Alimentul românesc care face senzaţie în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    02 Apr 2023   •   13:22

Delicatesa ajunge în Elveția, Germania, Italia sau chiar Belgia. Nu mai puțin de patru tone de nisetru siberian vor ajunge din Santăul Mic, Bihor, până în Elveția. E vorba de două bazine din lacul de șapte hectare care au fost golite pentru export.

Totul în condițiile în care există puține crescătorii de sturioni în România, pentru că majoritatea importurilor se făceau din Rusia.

Nisetrul siberian e o specie de sturion, în care 30% din greutatea femelei e reprezentată de icre. 

Sancțiunile impuse Rusiei după războiul din Ucraina au blocat majoritatea exporturilor de sturioni din această țară spre restul Europei, astfel că producătorii români profită și livrează tot mai mult unei piețe vestice care cere mereu această delicatesă.

Citeşte şi: Fructul care poate înlocui carnea şi ajută la slăbit. Românii nu se înghesuie să mănânce "Miracolul naturii"

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Mariana Suciu, administrator de fermă piscicolă, transmite că cererea a crescut în ultima perioadă chiar și de cinci ori, iar prețul nu e de neglijat.

"Anul trecut am vândut în jur de cinci tone, însă anul acesta a crescut cererea de 4-5 ori. 25 de tone în primele trei luni şi cu siguranţă o să vindem încă pe atât", explică expertul. 

Mai mult, sturionii care ating vârsta de 8-15 ani sunt foarte valoroși pentru că au o cantitate suficientă de icre.

"În jur de 80% a crescut cererea pentru femele la export. Azi exportăm nisetrul siberian, femele cu caviar. Femelele se vând cu 30 de euro, iar caviarul ajunge undeva până la 2.000 de euro (pe kilogram - n.r.)", a completat Mariana Suciu, potrivit observatornews.ro.
 

×
Subiecte în articol: caviar Germania sturioni nisetru siberian
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close