Antena 3 CNN Externe Cutremurul din Japonia a "secat" economia mondială. Pagubele ajung la 370 miliarde de dolari

Cutremurul din Japonia a "secat" economia mondială. Pagubele ajung la 370 miliarde de dolari

Cutremurul din Japonia a "secat" economia mondială. Pagubele ajung la 370 miliarde de dolari
Sursa foto: Foto: chinasmack.com
de M.Z.    |    28 Mar 2012   •   12:05

Dezastrele de anul trecut, precum cutremurul din Japonia şi inundaţiile din Australia şi Thailanda, au cauzat pagube de 370 miliarde de dolari economiei mondiale, informează Reuters.

Aceleaşi catastrofe au făcut pierderi de 116 miliarde de dolari în industria asigurărilor, conform unei estimări făcute miercuri de compania elveţiană de reasigurare Swiss Re.

Grupul german Munich Re, cea mai mare companie de reasigurare din lume, estima în ianuarie că dezastrele naturale au provocat anul trecut costuri de 105 miliarde de dolari pentru industria asigurărilor.

Cel mai greu an pentru industria asigurărilor a fost 2005, cu pagube de 123 miliarde de dolari cauzate în principal de uraganul Katrina, care a devastat New Orleans.

Cutremurul care a avut loc în martie 2011 în Japonia, urmat de un val tsunami devastator, a provocat peste 19.000 de morţi şi a generat mai mult de jumătate din pierderea economică înregistrată anul trecut din cauza dezastrelor naturale.

Industria asigurărilor va suporta doar 17% din aceste pierderi, pe fondul gradului redus de asigurare din Japonia. Companiile de asigurare vor suporta însă 80% din costurile economice ale cutremurului din Noua Zeelandă, care a provocat pagube de 12 miliarde de dolari.

Inundaţiile din Thailanda au provocat o pierdere de 12 miliarde de dolari pentru industria asigurărilor, cea mai mare înregistrată vreodată în urma unui astfel de incident.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close