Antena 3 CNN Economic Fondul Proprietatea a ajuns să deţină peste 10% din Azomureş

Fondul Proprietatea a ajuns să deţină peste 10% din Azomureş

Fondul Proprietatea a ajuns să deţină peste 10% din Azomureş
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de Catalin Ciocan    |    06 Mai 2011   •   19:26

Fondul Proprietatea (FP) a depasit pragul de 10% din actiunile producatorului de ingrasaminte chimice Azomures Targu-Mures (AZO) , in urma unor tranzactii realizate la Bursa de la Bucuresti, prin intermediul carora a cumparat un pachet total de 2,5% din actiunile companiei.

FP a ajuns astfel singurul actionar semnificativ al Azomures, dupa companiile Eurofert Investments si Azomures Holdings, ambele inregistrate in Statele Unite, care detin 55,97% si, respectiv, 19% din capitalul social.

Participatia de 10,23% pe care o detine Fondul Proprietatea valoreaza circa 9 milioane de euro la ultimul pret la care s-au tranzactionat actiunile la Bursa.

Azomures a avut rezultate foarte bune anul trecut, obtinand un profit net de 153,96 milioane de lei, de 16 ori mai mare fata de castigul din 2009. Investitorii au reactionat imediat la cresterea spectaculoasa de profit afisata de companie, actiunile acesteia crescand pe Bursa cu peste 40% de la inceputul anului.

Fondul Proprietatea a facut in acest an primele investitii de la infiintarea sa, in 2005, cumparand actiuni inclusiv de pe piata austriaca. Fondul a cumparat si actiuni BRD, consolidandu-si totodata participatia in cadrul producatorului de aluminiu Alro Slatina (ALR).

Incepand din toamna anului trecut, FP este administrat de Franklin Templeton, unul dintre cele mai mari grupuri de administrare a investitiilor la nivel global.

×
Subiecte în articol: Fondul Proprietatea actiuni
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close