Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Ce cadou să dăruiești de casă nouă

Ce cadou să dăruiești de casă nouă

Mutarea unei persoane într-o locuință nouă reprezintă un moment destul de important din viață, marchează începerea unei noi etape și poate fi un eveniment destul de emoționant.

Ce cadou să dăruiești de casă nouă
Sursa foto: Pixabay
de Georgiana Adam    |    26 Oct 2021   •   17:19

Dacă te afli în situația în care cineva drag, un membru al familiei sau un prieten și-a cumpărat o casă nouă, la prima ta vizită cu siguranță că îți dorești să îl impresionezi cu un cadou care să îi fie atât folositor cât și drag. Aceste cadouri sunt cele mai apreciate cu siguranță, întrucât este destul de dificil să reușești să găsești tot ce îți dorești și să fie pe placul tău, atunci când te muți.

Exista foarte multe variante de cadouri pentru casă nouă, dar cu siguranță că este puțin dificil să alegi, întrucât nu știi dacă este cadoul potrivit gusturilor sale sau potrivit cu decorul, dacă este cazul.

Variantele de cadouri sunt multiple, veselă, lenjerii, aparate electrocasnice, obiecte de decor. Orice cadou vei alege, să-l însoțești cu un buchet de flori, acesta va fi foarte potrivit pentru nouă casă, va aduce atât culoare decorului, dar și un miros proaspăt care va fi foarte apreciat.

Acest articol te va ajuta să iei decizia potrivită, dar și corectă în privința cadoului tău.

De unde provine obiceiul de a dărui cadou de casă nouă?

Se pare că acest obicei ce este prezent în toate colțurile lumii datează încă din Evul Mediu, însă în acele vremuri se considera că noua casă trebuie scăpată de spiritele rele, iar pentru acest lucru era necesar realizarea unui foc. Astfel că acel cadou de casă nouă era reprezentat de un braț de lemne, pentru a scăpa de spiritele malefice și pentru a se instala liniștiți în noua casă.

Obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre și este un gest de ajutor pe care îl fac rudele sau prietenii apropiați pentru tinerii proprietari.

Criterii după care să te ghidezi când vei alege cadoul

Primul criteriu și cel mai important de care trebuie să ții cont este faptul că acel cadou ar trebui să le fie folositor proprietarilor, dar și să fie pe gustul lor pentru ca nu cumva acesta să fie ascuns într-un colțișor din casă, iar tu să fii deranjat că nu-l vei vedea la întâlnirile voastre.

Astfel că trebuie să te gândești la relația pe care o ai cu proprietarii, dacă sunt prieteni foarte apropiați sau rude ai o gamă mai largă și poți alege cadouri de tot felul, atât practice, cât și simbolice, care să le amintească de tine la vederea lor, printre cele practice în funcție de bugetul pe care îl ai alocat, poți opta și pentru electrocasnice, cu siguranță, le-ar fi foarte utile.

Dacă mergi să sărbătorești împreună cu un coleg de birou sau un vecin noua casă, cadoul trebuie să fie unul mai general, obiecte care vor fi utile pentru casă, lucruri practice. Te poți ghida la fel de bine în alegerea cadoului și după vârsta noilor proprietari.

De sigur, să nu uiți de flori, vor fi foarte apreciate și vor face seara de petrecere mai frumoasă și dacă nu ai inspirație, alege buchete de flori de pe maisondor.ro, nu ai cum să greșești cu acestea.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close