Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Cum poți depăși frica de a vorbi în public

Cum poți depăși frica de a vorbi în public

Te afli în fața unui grup de oameni și urmează să prezinți cel mai important proiect din cariera ta.

Cum poți depăși frica de a vorbi în public
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mai 2023   •   14:09

Până să rostești primul cuvânt, palmele încep să-ți transpire, pulsul îți accelerează, iar tot ce îți dorești este să ajungi la finalul discursului. Pe de altă parte, știi că ești un adevărat profesionist în domeniul în care activezi, iar munca ta este apreciată de toți colaboratorii. Ar fi păcat să pierzi proiecte importante, doar pentru că nu ai reușit momentan să îți stăpânești emoțiile.

Glosofobia sau teama de a vorbi în public poate fi depășită dacă ții cont de două aspecte esențiale: recunoașterea problemei cu care te confrunți și determinarea de a face o schimbare. Astfel, un prim pas pentru a scăpa de această frică este să te înscrii la un curs de public speaking. Cu ajutorul specialiștilor în domeniu, vei reuși să îți dezvolți abilitățile de a comunica verbal, într-un mod clar și convingător, fără temeri și emoții. Iată câteva sfaturi în acest sens:

Determinare și consecvență

Oamenii determinați și consecvenți pot reuși să facă tot ceea ce își propun. Gândește-te ce înseamnă pentru tine cariera pe care ai reușit să ți-o formezi. În ce punct te afli acum și unde ai putea ajunge dacă ți-ai îmbunătăți tehnicile de comunicare? Urmând un curs de specialitate, vei afla mai multe despre frica de a vorbi în public, dar și despre importanța pe care o au ambiția și determinarea în drumul spre succes.

Amintește-ți de ce trebuie să faci acest lucru

Atunci când te afli în fața unui public, rolul tău este de a transmite un mesaj clar și convingător. Cu cât te focusezi mai mult asupra mesajului și îți faci mai puține griji despre felul în care ți-ai așezat cravata, emoțiile încep să se diminueze. Sigur, în astfel de situații este important să acorzi o atenție deosebită asupra felului în care te prezinți, dar nu scăpa din vedere elementul esențial.

Pregătește-ți materialul cu atenție

Discursul tău va aborda o anumită temă de interes. Asigură-te că realizezi un material bine documentat și că ai pregătit răspunsuri pentru posibilele întrebări. De altfel, este absolut necesar să repeți discursul în fața oglinzii, de cel puțin 6 ori. În acest fel, te vei familiariza cu mesajul și vei observa gesturile și mimica feței. Îți place ce vezi? Ești mulțumit de ceea ce auzi?

Controlează-ți gândurile

S-ar putea să ți se pară destul de greu să îți controlezi gândurile, dar cu exercițiu, poți scăpa de vocile negative din mintea ta, vocile care te împiedică să vorbești liber, fără emoții. Poți începe prin a-ți imagina că vorbești cu un prieten sau cu un membru al familiei. Începe să fie mai ușor, așa-i?

Nu te aștepta la perfecțiune

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este perfecțiunea. Nu te aștepta ca primele tale discursuri să fie perfecte. În plus, întotdeauna este loc de mai bine. Analizează-ți evoluția, vezi unde greșești și acceptă că, uneori, ai nevoie de un mic ajutor de la cei experimentați.

Rămâi autentic

Atunci când admirăm pe cineva, avem și tendința de a-i copia maniera de lucru. Pe de altă parte, este chiar indicat să avem anumite repere după care să ne conturăm întreaga carieră, dar trebuie să o facem într-un mod autentic. Fii tu însuți și cucerește-i pe cei din public cu propria manieră de a vedea lucrurile. Originalitatea poate face diferența dintre un discurs mediocru și unul excepțional.

Așadar, frica de a vorbi în public poate fi depășită doar atunci când o conștientizezi și ești, cu adevărat, pregătit să primești ajutor. Ceea ce urmează după…este doar o altă poveste…o poveste frumoasă despre cariera ta.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close