Antena 3 CNN Economic Cât este darul la nuntă în 2022 | Românii plătesc mai mult în primul an fără restricţii

Cât este darul la nuntă în 2022 | Românii plătesc mai mult în primul an fără restricţii

Românii sunt nevoiţi să scoată mai mult din buzunare, dacă vor să mergă la nuntă, anul acesta. "Darul a crescut cu aproximativ 40%, faţă de anul trecut", se plâng invitaţii.

Cât este darul la nuntă în 2022 | Românii plătesc mai mult în primul an fără restricţii
Sursa foto: Pixabay
de Ioana Mircea    |    05 Iul 2022   •   16:04

În 2022, românii vor participa la mai multe nunţi, faţă de anii precedenţi. Majoritatea evenimentelor din 2020 şi 2021 au fost programate pentru anul acesta, din cauza perioadei pandemice în care evenimentele au fost interzise sau limitate de măsuri sanitare.

La aceste nunţi se adaugă şi cele care au fost contractate în 2022.

Creşterea inflanţiei, cu care se confruntă România, a făcut ca şi pentru o nuntă, românii să plătească mai mult.

Organizatorii de evenimente sunt nevoiţi să majoreze preţurile cu cel puţin 10% pentru evenimentele care sunt contractate în 2022.

Darul la nuntă în 2022 | Cât costă meniurile

Din fericire, mirii care au nunta programată pentru anul acesta, încă din anii anteriori, nu vor plăti mai mult. Suma rămâne cea care a fost negociată în momentul semnării contractului.

"Pentru evenimentele care vor fi contractate anul acesta, vom fi nevoiţi să creştem preţurile cu cel puţin 10%, din cauza inflaţiei. Preţurile pentru materia primă au crescut. Totul s-a scumpit. Pentru evenimentele care sunt planificate acum, încă din anii precedenţi, mirii vor plăti acelaşi preţ ca în momentul în care am semnat contractul", spun reprezentanţii HoReCa.

Potrivit site-urilor de specialitate, un meniu la nuntă pentru o persoană începe de la 60 de euro.

Trupele care întreţin atmosfera la nuntă au majorat şi ele preţurile cu aproximativ 20%, susţin surse din domeniu.

Mirii plătesc mii de euro şi pentru vestimentaţia din ziua cea mare. Conform site-urilor de specialitate, preţul unei rochii de mireasă porneşte de la 1000 de euro.

Calculând aceste costuri pe care le suportă mirii, şi darul s-a majorat cu aproximativ 40%, spun mai multe persoane care au participat deja la o nuntă în 2022.

De obicei darul la nuntă se calculează în funcţie de costul meniului. Astfel că, dacă meniul costă 300 de lei pentru o persoană, darul trebuie să fie cuprins între 600 şi 700 de lei.

După aceste calcule, darul la nuntă în 2022 pentru două persoane ajunge la suma arpoximativă de 1500 de lei. Bineînţeles, rudele apropiate oferă un dar mai considerabil.

Trebuie menţionat că în București și în orașele mari, darul este cu 20-30% mai mare decât în provincie.

"Darul a crescut foarte mult. Depinde unde ţii nunta şi de la un oraş la altul. În oraşele mai mari este mai mult. Dar putem spune darul e mai mare cu vreo 40%, anul aceasta", susţine Bogdan, unul dintre participanţii la o nuntă organizată în 2022.

×
Subiecte în articol: nunta preturi nunta 2022
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close