Antena 3 CNN Economic Imobiliare Ce se va întâmpla cu piața imobiliară din România, în următoarele luni. Analist financiar: „Nu vom vedea scăderi ca în 2009”

Ce se va întâmpla cu piața imobiliară din România, în următoarele luni. Analist financiar: „Nu vom vedea scăderi ca în 2009”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:48 26 Ian 2025 Modificat la 11:53 26 Ian 2025
blocuri case in constructie dezvoltator imobiliar
În ultimul an, prețurile locuințelor au crescut la nivel național, în România. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Piața imobiliară din România este într-un moment critic, iar analistii avertizează asupra unor posibile riscuri economice. În ultimul an, prețurile locuințelor au crescut la nivel național, iar această majorare rapidă a prețurilor a lăsat mulți cumpărători să plătească sume considerabil mai mari decât în 2023. Analistul financiar Claudiu Vuță a explicat, duminică, la Antena 3 CNN, la ce ne putem aștepta în următoarele luni.

„Din punctul meu de vedere, prețul imobiliarelor este foarte strâns de cel al inflației. Întotdeauna când avem o inflație ridicată avem prețuri ridicate și la imobiliare, dar trebuie să ne uităm de asemenea și către deficitul bugetar și politica monetară pe care Banca Națională o va adopta. Dacă banii se vor scumpi, există posibilitatea ca piața imobiliară să fie cumva afectată, iar nivelul tranzacțiilor să scadă.

Dacă ne uităm pe ultimii 10-15 ani, rata de creștere a a fost în fiecare an de doi-3% 5% prețul imobiliarelor nu va reveni la ceea ce am văzut acum 10-15 ani, când a fost acea curbă abruptă de scădere. La momentul actual este stabilizată, piața a crescut natural, să spunem, și nu prevăd ca în anul 2025 să avem prețuri mai scăzute la imobiliare. Probabil piața, în cel mai rău caz se va stabiliza cumva, va crește mai puțin, dar în niciun caz nu vom vedea scăderi, nu știu, de 20% sau 25, cum am avut în cazul crizei financiare din 2009.

Întotdeauna cel mai bun instrument (n.r. pentru cei care vor să își cumpere locuință) este cel al economiirii. Nu te mai duci la bancă cu 3.000 - 4.000 de euro pentru a lua apoi un credit de 80.000, dar având niște salarii cumva la limita suportabilității. Trebuie ca oamenii să fie educați din acest punct de vedere să economisească și să-și facă un plan pe termen lung. În momentul în care ai de plată niște rate bancare, nimeni nu te va păsui și va fi nevoie să să-ți stabilești un buget foarte bine realizat.

Trebuie să ne uităm tot către inflație și către instabilitatea politică. Cu cât ceea ce vedem la momentul actual în țară se prelungește, cu atât instabilitatea afectează inclusiv percepția instituțiilor financiare internaționale în ceea ce privește rating-ul de țară S&P a schimbat perspectiva. Nu suntem junk, încă suntem o țară recomandabilă investițiilor, însă suntem pe ultima treaptă, având perspectivă negativă și ceea ce este normal, pentru că ceea ce vedem acum în România nu este o situație normală. În niciun caz nu trebuie să mai continue această situație. Trebuie să terminăm cumva cu această criză politică și decidenții să-și pună practică acel plan de reducere a deficitelor.”, a precizat analistul financiar, la Antena 3 CNN.

×
x close