Antena 3 CNN Economic Metoda prin care îţi poţi reduce ratele cu 300 de lei şi perioada creditului cu opt ani. Ponturi pentru români de la finanţişti

Metoda prin care îţi poţi reduce ratele cu 300 de lei şi perioada creditului cu opt ani. Ponturi pentru români de la finanţişti

După ce băncile au început să scadă dobânzile fixe la creditele ipotecare, românii își pot reduce ratele, dar și perioada creditului.

Metoda prin care îţi poţi reduce ratele cu 300 de lei şi perioada creditului cu opt ani. Ponturi pentru români de la finanţişti
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    11 Iun 2023   •   00:00

Cel puţin asta arată studiul de caz realizat de comparatorul bancar FinZoom.ro.

Ce-i drept, refinanțarea presupune costuri în plus. În schimb, rata poate fi redusă cu peste 300 de lei, iar perioada creditării chiar și cu opt ani. 

În ultima perioadă, băncile din România au început să scadă dobânzile fixe la creditele ipotecare. Acum, acestea se situează în jur de 6%, în timp ce anul trecut dobânzile fixe la majoritatea băncilor erau de minim 7%. 

"Băncile caută în această perioadă să își atragă noi clienți, prin oferte cât mai interesante, cu dobânzi destul de mari, dar niște dobânzi fixe raportat la ce s-a întâmplat în perioada anterioară.

Creditarea s-a prăbușit practic în ultimele luni, urmare a creșterii prețurilor imobiliarelor și a scumpirii taxelor. Spre exemplu, TVA-ul pentru locuințele noi a crescut de la 5% la 19%", spune Adrian Negrescu, analist economic.

În acest context, sfatul specialiștilor este refinanțarea. 

Rata poate fi redusă cu 300 de lei, prin refinanţare

Ne raportăm la un credit ipotecar de 260.000 lei, luat pe 25 de ani în bază de IRCC, pentru care rata ajunge la 2.003 lei. 

În acest caz, consumatorii își pot reduce rata lunară sau perioada creditului. 

Refinanțarea cu reducerea ratei - Se poate ajunge la o rată de 1.659 lei, de la 2.003 lei. Perioada rămâne, de asemenea, 25 de ani. 

Se schimbă dobânda: dobânda ar fi 5,9%, adică o dobândă fixă pentru cinci ani plus 8,48%.

Refinanţarea cu reducerea perioadei - principala diferență: de la 25 de ani la 17 ani. 

De asemenea, pentru primii cinci ani ne referim la o dobândă fixă de 5,9% plus 8,48% pentru următorii ani, ceea ce înseamnă de asemenea IRCC plus marja băncii. 

Rata este ușor mai mare decât în primul caz, când am avut o rată de 2.003 lei. În cazul acesta, vedem o rată de 2.022 lei. 

Cum se face refinanţare creditului - paşi de urmat

Totodată, dacă alegeți să faceți o refinanțare, trebuie să știți că veți mai scoate din buzunar câteva mii de lei, potrivit finzoom.ro

"În general, refinanțarea presupune un cost cu terţii: adică cu notar, evaluator, ca la un credit nou ipotecar, pentru că trebuie să iei un nou credit, să semnezi un nou contract de ipotecă pentru o nouă valoare, poate un nou contract de asigurare. 

Ca și pași, te duci la bancă, se face o nouă evaluare, o nouă aprobare financiară. 

Pentru astfel un astfel de credit de circa 50.000 euro echivalent în lei, costurile cu terții sunt undeva la 3.000 lei", a explica, la Antena 3 CNN, Irina Chiţu, director comparator bancar FinZoom.ro.

Conform BNR, nivelul maxim al gradului de îndatorare pentru creditele în lei este de 40%, iar la cele în valută de 20 de procente. 

×
Subiecte în articol: credit refinanţare credit rata
Parteneri
Un criminal în serie va fi eliberat din închisoare
x close