Antena 3 CNN Economic Peste un milion de familii de români vor trăi mai bine din această lună

Peste un milion de familii de români vor trăi mai bine din această lună

Cel puţin un milion de familii de pensionari români vor trai mai bine din această lună, având în vedere că ei vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar.

Peste un milion de familii de români vor trăi mai bine din această lună
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    28 Mar 2023   •   10:25

Anunţul a fost făcut de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a transmis că un milion de familii şi-au plătit facturile la utilităţi cu bani europeni.

În intervalul 20 februarie-27 martie 2023, au fost efectuate un milion de plăți prin cardurile de energie, în valoare totală de peste 250 milioane de lei. 

Printre cei care beneficiază de aceste carduri sunt și românii care au pensii sub 2.000 de lei.

"Până la această oră, un milion de familii şi-au plătit facturile la utilităţi cu bani europeni. 

Citeşte şi: Se schimbă Legea cardurilor de energie, abia adoptată. Fără plata facturilor prin intermediul Poştei Române

Sunt deja 250 de milioane de lei pe care românii ar fi trebui să îi dea pentru datoriile acestea, dar în schimb îi pot folosi pentru a cumpăra alimente sau medicamente.

500.000 de plăți s-au efectuat doar în ultimele 10 zile. Iar numărul lor va continua să crească spectaculos, pentru că furnizorii de energie au emis o nouă tranșă de facturi.

Mai sunt și români care nu și-a clarificat încă situația. Fie au solicitat anchetă socială, fie au completat o declarație pe propria răspundere. 

Le transmit să nu se îngrijoreze, pentru că plăți pentru această tranșă se vor face până la vară. Iar dacă sunt eligibili, li se emite și livrează cardul acasă.

De asemenea, vă reamintesc că pentru orice întrebări numărul call-center al Poștei este activ, 0319966.

Chiar dacă sunt și perioade mai aglomerate, am rugămintea să insistați, pentru că operatorii fac eforturi pentru ca toate apelurile să fie preluate", a transmis, luni, ministrul Marcel Boloş.

Cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Capitală (120.000) și în județele Suceava (41.000) și Bacău (35.500), informează Ministerul Investițiilor.

Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili. Mai mult, urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate 6.089.

"Reamintim că, în situația î care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo, se recomandă:

a) reglementarea juridică a situației reale;

b) solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.

De asemenea, în luna martie au fost preluate alte 51.924 declarații pe propria răspundere, iar dacă se descoperă noi beneficiari eligibili li se vor emite și distribui cardurile. În luna februarie, alte 458.323 declarații au fost colectate care au generat 358.054 carduri noi.

În total, beneficiază de această măsură aproximativ 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut", a transmis Ministerul Investițiilor într-un comunicat de presă.

Vezi şi: Când expiră banii de pe cardul de energie. Data până la care românii pot plăti factura cu voucherul

Plățile vor putea fi făcute în trei moduri, fie direct la oficiul poștal, fie la domiciliu, prin intermediul poștașului sau prin intermediul aplicației online. 

Ajutorul se acordă în două tranșe de câte 700 de lei, în februarie și în luna septembrie.

Ce pot plăti românii cu cardul de energie

Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Plăţile vor fi făcute prin cititoare optice cu care vor fi dotaţi poştaşii, iar banii pentru ajutorul de încălzire vor ajunge la oameni până pe 20 februarie.

Cum se face plata cu cardul de energie

Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata

Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.

Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

- Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

- Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.

Vezi şi: Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close