x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Previziuni pentru 2018: Tratamentul anti-cancer, catastrofe naturale, invazia investițiilor chineze

de 16 Dec 2017   •   15:53
Previziuni pentru 2018: Tratamentul anti-cancer, catastrofe naturale, invazia investițiilor chineze 8

Consiliul Global al Politicilor de Business din cadrul A.T. Kearney a lansat după o analiză minuţioasă principalele zece predicţii pentru anul 2018, cu ramificaţii în tehnologie, sănătate, politici globale şi mediu de business.

Printre predicţii, se numără atingerea supremaţiei cuantice. Supremaţia cuantică ar aduce o revoluţionare a computerelor, schimbând comportamentul particulelor subatomice, astfel un computer funcţionând în mod exponenţial mai rapid decât un computer tradiţional. În timp ce sistemul de bază al unui computer tradiţional funcţionează într-un sistem limitat de biţi zero sau unu, conceptul cuantic, denumit clasic qubit, reprezintă un sistem în care un bit poate fi reprezentat de zero şi unu în acelaşi timp, ceea ce ar spori viteza de funcţionare, scrie Ziarul Financiar.

IBM a anunţat la începutul anului 2017 că pregăteşte lansarea primului computer cu procesor cuantic, iar mai multe companii au anunţat că pregătesc ceea ce ar putea genera supremaţia cuantică.

A doua predicţie spune că modul în care funcţionează negocierile va continua în acelaşi ritm în 2018, ceea ce va duce la un Brexit dificil la începutul lui 2019.

A zecea predicţie din raport susţine că descoperirile în tratamentele cancerului se vor accelera cu o rată fără precedent. Această predicţie este bazată pe toate descoperirile revoluţionare ce au avut loc în 2017, începând de la diverse tratamente care promit întârzierea procesului de extindere al Alzheimerului, până la un posibil tratament pentru boala autoimună Huntington.

sati