Antena 3 CNN Economic Program Kaufland 1 decembrie 2020. Programul de funcţionare

Program Kaufland 1 decembrie 2020. Programul de funcţionare

Program Kaufland 1 decembrie 2020. Spre deosebire de anii trecuţi, atunci când magazinele erau închise sau funcţionau în baza unui program special de 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, în acest an avem şi restricţiile impuse de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus.

Program Kaufland 1 decembrie 2020. Programul de funcţionare
Sursa foto: Facebook / Kaufland România
de Alin Tarnovschi    |    25 Noi 2020   •   15:10

În acest an, românii au zile libere pe 30 noiembrie (luni), respectiv de Sfântul Andrei, dar şi pe 1 decembrie (marţi), de Ziua Naţională a României.

Având în vedere zilele în care pică cele două sărbători, românii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, respectiv de sâmbătă, 28 noiembrie şi până pe 1 decembrie inclusiv.

Astfel, în perioada minivacanţei de 1 decembrie 2020, magazinele Kaufland vor fi deschise în anumite intervale, în funcţie de locaţie.

În prezent, programul magazinelor este deja restricţionat de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că toate magazinele se închid la ora 21.00.

Program Kaufland 1 decembrie 2020

Program Kaufland 1 decembrie 2020

Pentru a veni în întâmpinarea românilor care vor să meargă la cumpărături în această perioadă, conducerea lanţului de magazine Kaufland a stabilit că programul de 30 noiembrie 2020 şi 1 decembrie 2020 va fi unul obişnuit.

Potrivit datelor puse la dispoziţie pe site-ul oficial al lanţului de magazine Kaufland, programul pe 30 noiembrie 2020 şi 1 decembrie 2020 va fi următorul:

Luni - Sâmbătă: 07.00 - 21.00;

Duminică: 07.30 - 20.00.

Program Lidl 1 decembrie 2020. Orarul magazinelor

Program Carrefour 1 decembrie 2020. Programul magazinelor

Program Auchan 1 decembrie 2020. Orarul de funcţionare

Program Kaufland 1 decembrie 2020 în magazine

Totuşi, în funcţie de eventuale noi restricţii sau în funcţie de locaţia magazinului, programul Kaufland de 1 decembrie 2020 poate diferi în funcţie de oraş.

Pentru informații cât mai precise referitoare la programul de 1 decembrie al fiecăruia dintre magazinele Kaufland, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.kaufland.ro și să selecteze magazinul Kaufland în care urmează să vină la cumpărături.

×
Subiecte în articol: Kaufland
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close