x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Tânărul care a accidentat intenţionat un poliţist de la Rutieră a fost arestat

de D.D.   •   03 Oct 2014   •   11:41
Tânărul care a accidentat intenţionat un poliţist de la Rutieră a fost arestat 407
Foto: Agerpres
Tânărul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist de la Rutieră, într-o intersecţie din Sectorul 6, a fost arestat preventiv, informează Mediafax.

Roberto Daniel Niculescu a fost reţinut joi, pentru tentativă de omor, de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut arestarea lui preventivă.

Decizia de arestare preventivă poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
   
Accidentul pentru care tânărul a fost arestat a avut loc joi dimineaţă, la intersecţia străzii Orşova cu bulevardul Virtuţii. Poliţistul care dirija traficul în intersecţie i-a făcut semn să oprească şi apoi i-a cerut să prezinte documentele. După ce a constatat că în maşină miroase a alcool, poliţistul i-a cerut tânărului să coboare. Acesta a pornit însă în viteză, l-a acroşat pe poliţist cu maşina şi l-a târât pe o distanţă de zeci de metri, ulterior fiind oprit în trafic.

Când a încercat să fugă cu maşina, tânărul a lovit un alt autoturism.

Tânărul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu deţinea permis de conducere.

sati