Antena 3 CNN Economic Trucul simplu cu care românii află unde sunt cele mai ieftine alimente. Mâncarea s-a scumpit cu 50% în ultimul an

Trucul simplu cu care românii află unde sunt cele mai ieftine alimente. Mâncarea s-a scumpit cu 50% în ultimul an

Scumpirile tot mai mari din ultima perioadă, în special ale alimentelor, le dau românilor adevărate bătăi de cap, mai ales că se apropie Paştele.

Trucul simplu cu care românii află unde sunt cele mai ieftine alimente. Mâncarea s-a scumpit cu 50% în ultimul an
Sursa foto: Agerpres
de Georgiana Adam    |    19 Mar 2023   •   00:00

În pieţe, urzicile bat carnea le preţ, ajungând la circa 30 de lei kilogramul, cartofii noi sunt la 15-30 de lei kilogramul, în funcţie de piaţă, iar ceapa a ajuns să se vândă cu 8 lei/kilogram.

În plus, Paştele se apropie, iar de carnea de miel se va apropia doar cine poate. Unele fotografii postate pe reţele de socializare arată că preţul unui kilogram de miel în unele supermarketuri ajunge la 135 de lei.

Recent, INS a anunţat că rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în februarie, după ce scăzuse în luna ianuarie, iar scumpiri dramatice s-au înregistrat la cele mai importante produse alimentare.

Alimentele care s-au scumpit cu peste 50% în ultimul an. Cifrele oficiale ale INS

Începând cu luna decembrie 2022, rata inflației din ţara noastră a început să scadă uşor, dar creșterile foarte mari ale prețurilor la alimente de baza îi determină în continuare pe români să cumpere mai puțină mâncare. 

Și vânzătorii resimt chibzuința cumpărătorilor. Cei mai vulnerabili în fața prețurilor mari sunt pensionarii.

În luna ianuarie, cel mai mult s-a scumpit zahărul, al cărui preț a crescut cu 63% faţă de ianuarie 2022. 

Untul s-a scumpit cu 47%, făina - cu 31%, cartofii – 35%, uleiul – 34%, gazele – 28%, energia electrică – 21%.

Citeşte şiTrucul cu care afli de reducerile cu 40%-80% la alimente. Cumperi mâncare mai ieftină şi faci economii la cumpărături

Cum a evoluat rata inflației într-un an

- Februarie 2022: 8,5%

- Februarie 2023: 15,5%

Sursa: INS

Ce produse s-au scumpit cel mai mult - Februarie 2022 / Februarie 2023

- Zahăr + 63,56%

- Unt +44,85% 

- Făină +26,85%

- Cartofi +34,82% 

- Ulei +29,52%

- Margarină +34,89%

- Lapte de vacă +32,39%

- Gaze +41,94

- Energie electrică +27,20%.

Cum se foloseşte aplicaţia Monitorul preţurilor

Pentru cei care caută cele mai ieftine produse există o aplicație pe care o pot folosi în acest sens, şi anume platforma Monitorul Prețurilor.

Românii pot căuta şi verifica acolo atât prețurile alimentelor, cât și pe cele ale carburanților și pot alege spre ce magazin sau comerciant să se îndrepte pentru cumpărături.

Se accesează pagina www.monitorulpreturilor.info și se selectează "produse alimentare". Aplicația va localiza zona în care se află persoana care acceseaza platforma și va afișa mai multe filtre de cautare.

Din meniu poți să selectezi să afișeze produsele magazinelor care se află la ce distanță vrei.

Un buton roșu pe care scrie "coș" îţi deschide o listă predefinită cu alimente.

De le bunonul "Rețea" poți selecta de la ce lanțuri de supermarketuri vrei să îţi afișeze produsele. 

Trebuie specificat că pentru a da căutare este necesar ca în coș să fie selectate minimum 5 produse. 

Instant îţi apar magazinele selectate unde poţi să vezi cât costă fiecare produs din listă. În situația în care anumite magazine nu au unul sau mai multe dintre produsele selectate, atunci produsele în cauză pot fi înlocuite pentru magazinele respective.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close