Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere. Cine l-a salvat pe Băsescu de 12 ani de puşcărie

Exces de putere. Cine l-a salvat pe Băsescu de 12 ani de puşcărie

Exces de putere. Cine l-a salvat pe Băsescu de 12 ani de puşcărie
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de S.T.    |    27 Feb 2015   •   22:12

Oana Stancu a prezentat, vineri, la "Exces de putere", un document întocmit la data de 5 ianuarie 2005, care arată că fostul preşedinte Traian Băsescu avea la acea dată dosar penal pentru două lucruri: cumpărarea şi vânzarea unui teren şi achiziţionarea unei vilei din nordul Capitalei.

Banii nu pot fi justificaţi nici astăzi, a arătat Oana Stancu.

"Dosarul pe care aveam să-l prezentăm public în urmă cu 3 ani arată foarte clar că Traian Băsescu a luat 12 miliarde de la Căşuneanu, i-a băgat în contul fiicei sale Ioana Băsescu şi nu se ştie cu ce bani a plătit casa din nordul Bucureştiului", a amintit Oana Stancu.

Sesizarea Direcţiei Naţională Anticorupţie privind tranzacţia dintre Băsescu şi Căşuneanu a fost clasată.

Cum s-a ajuns aici?

Camelia Sutiman, care era procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, a ignorat acest dosar în mod intenţionat, imediat după ce Traian Băsescu a devenit preşedinte.

Ca urmare, dosarul a fost clasat şi Băsescu a fost salvat de 12 ani de puşcărie.

"După mine este abuz în serviciu, în formă calificată. (...) ", a spus jurnalistul Lumea Justiţiei.ro, Răzvan Savaliuc, vineri, la Antena 3.

În prezent, procuroarea Camelia Sutiman este şefa secţiei de la Parchetul General, unde se află şi dosarul în care Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru şantaj. Acest dosar este însă tergiversat în continuare. Asta în timp ce dosarul lui Traian Băsescu întocmit în septembrie 2004 de Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a fost soluţionat rapid în favoarea fostului preşedinte.

Traian Băsescu nu mai este preşedinte, deci nu mai are nici imunitate. Asta înseamnă printre altele că are multe explicaţii de dat în faţa procurorilor deoarece îl aşteaptă mai multe dosare, suspendate în perioada în care a stat la Cotroceni.

Citeşte şi:

Dosarele care îl aduc pe Traian Băsescu în faţa procurorilor

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Exces de putere".

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close