Antena 3 CNN Actualitate Exces de Putere: Ministrul Sănătăţii a făcut bani din medicamentele împotriva cancerului

Exces de Putere: Ministrul Sănătăţii a făcut bani din medicamentele împotriva cancerului

Exces de Putere: Ministrul Sănătăţii a făcut bani din medicamentele împotriva cancerului
Sursa foto: Foto: INTACT Images
03 Mar 2012   •   22:34

Conform declaraţiei de avere din acest an, Ladislau Ritli a încasat anul trecut peste 11.000 de lei, pentru consultanţă, de la o firmă care furnizează medicamente pentru cancer, mai multor unităţi medicale din ţară, inclusiv spitalului pe care actualul ministru l-a condus.

Contractul ministrului a fost încheiat chiar în perioada în care era director la Spitalul Clinic Municipal din Oradea. Dezvăluirile au fost făcute la emisiunea "Exces de putere" de la Antena 3. Reprezentanţii ministerului Sănătăţii spun că în prezent contractul nu mai este în vigoare.

"Acest contract a fost încheiat înainte ca domnia sa să aibe vreo funcţie publică, nici nu ştia atunci că va fi ministru. şi am date că plăţile s-au făcut înainte de a fi ministru al sănătăţii" a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt pentru Ministerul Sănătăţii.



×
Subiecte în articol: Oradea Exces de putere
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close