Antena 3 Emisiuni News Magazinee NE E DOR DE ROMÂNIA

NE E DOR DE ROMÂNIA

17 Sep 2009   •   09:22
NE E DOR DE ROMÂNIA
Alina Petrescu

În Republica Moldova, continuă negocierile pentru alegerea unui nou președinte. Alianța pentru Integrare Europeană are nevoie de cel puțin 8 voturi de la comuniști pentru desemnarea unui nou șef de stat. Asta, evident, presupune un compromis, pe care Alianța democrată îl va găsi foarte greu fără a fi acuzată că cedează în fața PCM. Mâine vor fi ridicate vizele pentru românii care vor să călătorească în Moldova. Între timp, tinerii moldoveni protestează față de introducerea obligativității de a demonstra că au 500 de euro în cont pentru a obține viza pentru România. "Ne e dor de România" au scris ei pe bancnote xeroxate.

Am putea spune și noi asta. Ne e dor de o altă Românie, după ce se întâmplă acum la noi. Monica Iacob Ridzi și-a adus aminte acum că  membrii comisiei parlamentare de anchetă i-au vătămat interesele legale și i-a dat în judecată. Președintele Traian Băsescu nu se oprește după două ore de discurs în Parlament și simte nevoia să mai vorbească și la TVR. Ca să promită că, mai încolo, ne va mai spune niște adevăruri despre sistemul ticăloșit. Dacă le știe, de ce nu le spune acum? Așteptăm în continuare "momentul oportun"?

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close