Antena 3 CNN Actualitate Dr. Alexandru Rafila prevede criza de la ATI: Mi-e foarte, foarte, foarte frică de ce va veni în următoarele două săptămâni

Dr. Alexandru Rafila prevede criza de la ATI: Mi-e foarte, foarte, foarte frică de ce va veni în următoarele două săptămâni

România se apropie încet, dar sigur, de situaţia groaznică în care s-au aflat ţările din vestul Europei, în primele valuri ale pandemiei, atrage atenţia reprezentantul României la OMS, medicul Alexandru Rafila.

Dr. Alexandru Rafila prevede criza de la ATI: Mi-e foarte, foarte, foarte frică de ce va veni în următoarele două săptămâni
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    15 Mar 2021   •   09:32

Bolnavii de COVID de la noi vor ajunge să nu mai aibă unde să fie internaţi, dacă ritmul de creştere a cazurilor se păstrează la 20% în fiecare săptămână, avertizează profesorul Alexandru Rafila. 

În plus, acesta somează Ministerul Sănătăţii să se implice pentru a preveni dezastrul.

"Mi-e foarte, foarte, foarte frică că în următoarele două săptămâni vom ajunge într-o situaţie mai puţin controlabilă în unele zone în ceea ce priveşte terapia intensivă (...).

Dr. Rafila: Bolnavii de COVID vor ajunge să nu mai aibă loc în spitale, dacă autorităţile nu găsesc soluţii

Noi ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus sunt pline, probabil că ne apropiem de capacitatea maximă, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri care au fost înregistrate în noiembrie.

Bolnavii de COVID vor ajunge să nu mai aibă loc în spitale, dacă autorităţile nu găsesc soluţii eficiente pentru a stopa răspândirea virusului" a atras atenţia medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, duminică, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

În plus, cifrele oficiale privind bolnavii de COVID nu mai reflectă demult realitatea, spune profesorul Rafila.

"Când te afli într-o perioadă de creştere rapidă, nu poţi să speri că se va încheia săptămâna viitoare. Deci, vor exista cu siguranţă câteva săptămâni de creştere. 

Important este ca această creştere, care s-a dovedit să fie destul de rapidă, 20% săptămânal, atât a crescut boala, să fie frânată încât la un moment dat, să putem să oprim această creştere, nu de dragul opririi creşterii, că nu asta e important, ci ca să putem să asigurăm asistenţă medicală tuturor celor care au nevoie.

Una dintre marile probleme care trebuie rezolvată rapid de Ministerul Sănătăţii este cea privind testarea. Cifrele oficiale nu mai reflectă demult realitatea", spune Alexandru Rafila, care este şi senator PSD.

Alexandru Rafila: Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al doisprezecelea ceas

"Deci probabil că situaţia este îngrijorătoare şi în judeţele care aparent au un număr mai mic de cazuri şi aici cred că Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al doisprezecelea ceas. 

Discutăm asta de mai multe luni, că testarea este inegală între judeţe.

Nu cred că e suficient ca Ministerul Sănătăţii să publice aceste date că nu e Ministerul Transparenței, este Ministerul Sănătăţii şi trebuie să se ocupe nu numai cu comunicarea datelor, ci şi cu nişte acţiuni care să ducă la obţinerea unor date care să fie cât mai apropiate de realitate, încât să ştim ce avem de făcut", a adăugat Rafila, duminică, la Antena 3.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close