Antena 3 CNN Actualitate De ce ține România o parte din aur la Londra? Dezvăluiri spectaculoase ale unei eminențe cenușii de la BNR

De ce ține România o parte din aur la Londra? Dezvăluiri spectaculoase ale unei eminențe cenușii de la BNR

De ce ține România o parte din aur la Londra? Dezvăluiri spectaculoase ale unei eminențe cenușii de la BNR
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    28 Feb 2019   •   19:17

Liviu Voinea, viceguvernator BNR, a făcut dezvăluiri spectaculoase într-un discurs susținut la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

La ce folosește acum rezerva de aur? Ea folosește la ce folosea și înainte: la asigurarea și menținerea credibilității externe a țării ca partener solvabil.

Trebuie să înțelegem rostul rezervei de aur. Nu se mai fac plăți în aur, ci în valută. Dar aurul este garanția că aceste plăți se bazează pe ceva. Rezervele de aur fac parte din rezervele internaționale. În prezent rezervele de aur reprezintă 10,1% din rezervele noastre internaționale, și în perioada 2005-2018 au variat ca pondere între 7 și 10% în funcție atât de creșterea rezervelor valutare, cât și de creșterea prețului aurului. Cantitatea de aur din rezervă nu s-a schimbat decât marginal din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018.

Rezervele internaționale, din care fac parte și rezervele de aur, reprezintă garanția supremă pe baza căreia primim un rating de țară mai bun și pe baza căreia ne putem împrumuta pe piețele externe. Cunosc importanța rezervelor internaționale pentru că am semnat ca ministru pentru buget o serie de emisiuni internaționale de eurobonduri în euro și dolari și pentru că am obținut în mandatul meu reintrarea României în categoria recomandată pentru investiții, atunci când agenția de rating S&P a crescut ratingul la BBB- în mai 2014. Numeroși indicatori ai agențiilor de rating se referă la rezervele internaționale brute și nete, gradul de acoperire cu importuri, gradul de acoperire cu obligații de plată pe termen scurt etc. Cunosc aceste lucruri și pentru că Banca Națională lucrează îndeaproape cu Ministerul Finanțelor Publice în pregătirea și realizarea tuturor emisiunilor internaționale de eurobonduri, facem împreună toate materialele care se prezintă investitorilor, ne punem numele și garanția pentru aceste împrumuturi, iar ultima semnătură pe aceste împrumuturi de miliarde de euro și de dolari este semnătura Guvernatorului; ultimul document pe care îl cer piețele internaționale înainte de lansarea unei emisiuni de eurobonduri este garanția Băncii Naționale. Această garanție este cu atât mai valoroasă cu cât se bazează pe o rezervă importantă.

Datorită importanței rezervei internaționale, cea mai mare parte a acesteia nu se ține în țară. Probabil că nu vă imaginați că avem 33 miliarde euro în subsolul BNR. Rezerva internațională, ca să conteze, trebuie să poata fi verificată și certificată independent. Acesta este rolul marilor bănci internaționale și rolul băncilor centrale din alte țări. Iar în ce privește rezerva de aur, aurul trebuie să fie standardizat, recunoscut și disponibil.

Prima reacție din BNR la proiectul privind repatrierea rezervelor de aur

Ce parte din rezervă este astăzi în străinătate? Circa 60% (mai precis 59% sau 61245 kg și 50 grame) este la Banca Angliei, la Londra, pe strada Threadneedle, în custodia noastră.

  • În vederea pregătirii pentru a face față unor eventuale șocuri financiare adverse în perioade de criză sau în situația restrângerii accesului la piețele internaționale de capital (fapt care s-a și întâmplat în anul 1999) și pentru a se implementa un management activ al rezervei în metale prețioase s-a decis consolidarea stocului de aur depozitat în străinătate, similar practicii majorităţii băncilor centrale europene ce deţin rezervă de aur.
  • Acest lucru a fost realizat prin operațiunile de transfer de aur fizic din anii 1999 și 2002 (acesta fiind ultimul).
  • Administrarea de către Banca Națională a României a rezervei de aur se realizează în baza Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și are la bază principiile consacrate în practica internațională, adică siguranța, lichiditatea și performanța investițiilor.
  • Contul de aur deținut de BNR la Banca Angliei este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate și titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deținut în acest cont neputând fi utilizat de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990, ulterior fiind utilizat în contextul administrării active a rezervei de aur.

Informațiile au fost prezentate de Radu Tudor, joi seară, la Antena 3.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus miercuri la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close