Antena 3 CNN Actualitate Directorul medical al Spitalului "Victor Babeș": Riscul medicilor de a se infecta este imens, chiar și în spitalul nostru

Directorul medical al Spitalului "Victor Babeș": Riscul medicilor de a se infecta este imens, chiar și în spitalul nostru

Directorul medical al Spitalului "Victor Babeș", Simin Florescu, a dezvăluit, la Antena 3, care sunt provocările medicilor care se luptă zilnic cu coronavirusul.

Directorul medical al Spitalului "Victor Babeș": Riscul medicilor de a se infecta este imens, chiar și în spitalul nostru
01 Apr 2020   •   20:38

"Vedem un număr în creștere de pacienți, din fericire, mulți dintre ei cu forme ușoare de boală, chiar o mare aparte asimptomatici, care au fost internați doar pentru a fi izolați de resul lumii până când se debarasează de virus.

Dar, din păcate, vedem și un număr mare de pacienți gravi și chiar de decese, câteva, dar câteva este mult întotdeauna. Și vedem că lucrul acesta se întâmplă cu o frecvență din ce în ce mai mare. Toate secțiile spitalului sunt ocupate cu pacienți", a spus Simin Florescu.

Medicul a spuc că ține legătura cu medici din toată lumea pentru a face schimb de informații care ar putea ajuta în lupta cu COVID-19.

Directorul medical al Spitalului "Victor Babeș" a explicat de ce s-au infectat cu coronavirus cei 7 medici de acolo.

"Noi îngijim numai pacienți infectați cu noul coronavirus. Deci, nu avem un pacient care ajunge în UPU care să nu știe, să nu spună că are coronavirus. Noi lucrăm într-un mediu hiperconcentrat cu virus.

Și noi știm acest lucru, avem echipamente de protecție și le utilizăm și știm să le utilizăm, dar uneori există eșecuri de protecție", a precizat Simin Florescu.

 

 

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close