Antena 3 CNN Actualitate Înregistrări explozive din DNA. A fost deschis un dosar penal în rem - AUDIO

Înregistrări explozive din DNA. A fost deschis un dosar penal în rem - AUDIO

Înregistrări explozive din DNA. A fost deschis un dosar penal în rem - AUDIO
04 Ian 2019   •   19:03

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu înregistrarea audio făcută publică de un avocat în care ar apărea procurori de la DNA Oradea care discută despre acţiuni de intimidare a judecătorilor.

"Pe rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a unui denunţ formulat de o organizaţie non-guvernamentală, s-a constituit un dosar penal având ca obiect conţinutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio apărută în spaţiul public şi care ar fi fost purtate între procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

Precizăm că în această cauză, în cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2019, procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Avocatul Răzvan Doseanu a publicat pe site-ul Cabinetului de Avocatură Doseanu şi Asociaţii o înregistrare audio a unei şedinţe care ar fi avut loc la DNA Oradea în ianuarie 2018, despre care spune că nu ştie dacă este autentică, potrivit Agerpres.

"Înregistrare explozivă de la o şedinţă DNA Oradea, din ianuarie 2018, primită anonim. Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian. Cer public DNA Oradea să dezmintă autenticitatea înregistrării. Dacă e reală apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a doi judecători în judecată. Nume importante ce apar în discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian (Tribunalul Bihor la un moment dat ), judecătoarele Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemes (Tribunalul Satu Mare). Dacă înregistrarea e autentică ar trebui să urmeze arestări la DNA Oradea. Dacă nu e autentică trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a cinci procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit", se arată într-un mesaj postat de casa de avocatură.

Cazul vine după o altă lovitură primită de DNA.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Marius Militaru, a fost achitat vineri de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, printr-o sentinţă definitivă, după ce în primă instanţă fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

În februarie 2016, medicul Marius Militaru a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, dispunându-se totodată ca pe parcursul termenului de supraveghere acesta să muncească în folosul comunităţii la SCJU sau la Căminul pentru Persoane Vârstnice din municipiul Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, potrivit Agerpres.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a SCJU Constanţa, Marius Militaru, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat că, la sfârşitul anului 2014, ar fi pretins şi primit de la un pacient, denunţător în acest caz, suma 3.000 de lei, condiţionând astfel efectuarea unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Informațiile au fost comentate, vineri, la Punctul de Întâlnire, de Radu Tudor și invitații săi:

"Aproape că nici nu realizăm cât de grav este ceea ce se întâmplă, pentru că ne-am obișnuit cu astfel de lucruri. Am discutat de atâtea ori de sutele de cazuri în care procurori sau judecători au ei la rândul lor dosare penale deschise și ei trebuie să acționeze sau să dea sentințe sub presiunea acestor dosare care există pe numele lor. Această înregistrare de la DNA Oradea este o dovadă clară, fără echivoc, a acestei realități", a spus europarlamentarul Claudia Țapardel.

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close