Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, despre scandalul şi frământările din PSD: Geoană şi Vanghelie, vânzători în campanie

Liviu Dragnea, despre scandalul şi frământările din PSD: Geoană şi Vanghelie, vânzători în campanie

Liviu Dragnea, despre scandalul şi frământările din PSD: Geoană şi Vanghelie, vânzători în campanie
de S.T.    |    18 Ian 2015   •   21:37

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, susţine că în partid s-au identificat doi trădători, care au făcut campanie pentru Klaus Iohannis. Este vorba despre excluşii Marian Vanghelie şi Mircea Geoană.

"Un partid nu se scindează când este la guvernare, nu s-a întâmplat niciodată. N-ar avea motiv. Acest cuplu Geoană-Vanghelie nu reprezintă o atractivitatea pentru membrii de partid, pentru că nu le propune nimic, ei au fost daţi afară din partid pentru că se ştia că sunt vânzători şi nu a mai vrut nimeni din Comitetul Executiv să-i ţină în partid. Au fost vânzători în campanie, când n-au făcut campanie sau n-au muncit pentru Victor Ponta, au avut dese întâlniri cu ceilalţi din tabăra lui Klaus Iohannis. Scopul era ca Victor Ponta să piardă alegerile pentru a prelua partidul. Nu este ceva foarte rău să vrei să ajungi într-o funcţie de conducere în partid. Partea rea este că în campania electorală tu trădezi propriul partid pentru interese personale", a spus Liviu Dragnea, duminică, la "Punctul de Întâlnire".

"Despre ce a spus Marian Vanghelie că-şi toarnă colegii la DNA, s-o facă, cei care au greşit să plătească, dar şi pentru afirmaţiile mincinoase pe care Marian Vanghelie le-a făcut despre mine şi despre Victor Ponta, vă asigur că va plăti în instanţă. Sunt afirmaţii foarte grave şi neadevărate. Este cazul ca genul ăsta de afirmaţii să înceteze, dacă tot vorbim de o reformă a clasei politice şi a atitudinii politice. Trebuie să punem nişte limite de moralitate", a mai spus Liviu Dragnea.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Punctul de Întâlnire.


×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close