Antena 3 CNN Actualitate Surse: Daniel Barbu, chemat miercuri la DNA

Surse: Daniel Barbu, chemat miercuri la DNA

Surse: Daniel Barbu, chemat miercuri la DNA
23 Apr 2019   •   20:35

Fostul șef al AEP, Daniel Barbu, candidat ALDE la europarlamentare, este chemat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, potrivit unor surse Antena 3.

Daniel Barbu va da explicații în dosarul privind finanțarea PSD.

"Cred că urmașii savantului rus Pavlov au dezvoltat în România un reflex condiționat al DNA ca de câte ori sunt alegeri, de câte ori sunt campanii electorale să intervină brutal în miezul competiției politice.

Ceea ce i se reproșează domnului Drăghici, ceea ce se reproșează PSD-ului sunt lucruri mai vechi care au așteptat foarte mult până când DNA s-a pus în mișcare. Nu era nicio problemă să mai stea DNA încă o lună să se termine europarlamentarele și pe urmă să facă ce anchetă vrea, dar DNA are o apetență penru anchete în plină campanie electorală", a comentat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, la "Punctul de Întâlnire".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, luni, extinderea urmăririi penale faţă de Mircea Drăghici, trezorier al Partidului Social Democrat, cu privire la săvârşirea unei alte infracţiuni de delapidare.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei notează în ordonanţă că, în calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

 

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close