Antena 3 CNN Actualitate Sfat de sănătate. Când trebuie să mergem la medic din cauza durerii de cap

Sfat de sănătate. Când trebuie să mergem la medic din cauza durerii de cap

Mă doare capul! O replică atât de des întâlnită, încât a ajuns să ni se pară o normalitate. Neurologul Răzvan Radu ne ajută să înțelegem ce ascund de fapt aceste dureri de cap. Medicul ne spune și când e cazul să ajungem la specialist din această cauză, dar și cum să tratăm migrenele.

Sfat de sănătate. Când trebuie să mergem la medic din cauza durerii de cap
Sursa foto: Antena 3
de Denisa Nedelcu    |    25 Iun 2020   •   12:00

"Sunt două tipuri de dureri de cap. Dureri primare: ne doare capul şi nu ascunde nimic în spate, e o boală primară, de exemplu cum sunt pacienţii care au migrene. Şi mai există dureri secundare: ne doare capul, pentru că s-a întâmplat ceva. Poate e o infecţie la cap şi atunci avem febră sau alte semne de infecţie. Sau ne doare capul pentru că avem o sângerare la cap sau pentru că avem o măsea inflamată", a explicat medicul Răzvan Radu, joi, la rubrica Sfat de Sănătate, de la Antena 3.

În ce priveşte durerile de cap care apar zilnic şi pe care nu ni le explicăm, medicul ne spune că trebuie investigat în momentul în care durerea de cap pe care noi o avem se schimbă.  "Dacă te doare capul din adolescenţă şi ai pulsaţii de obicei, deranj la lumină, stări de vomă, cel mai probabil e vorba de o migrenă. Ea care de 5-10 ani e la fel nu prea pune probleme şi trebuie tratată ca atare". 

Durerea de cap, boală ereditară

Dar orice durere nouă de cap care apare, durează o săptămână, nu trece cu nimic trebuie investigată, pentru că nu ştim ce ascunde. "Poate se dezvoltă o tumoră cerebrală, poate e o infecţie la debut, trebuie investigat ce e nou. Apoi sunt cei care au dureri de cap însoţite de alte semne neurologice, precum ameţelile. Şi ei trebuie să se investigeze", atenţionează medicul.

Cât despre durerea de cap apărută la stres, şi ea ar trebui investigată la medic. "Dacă te doare capul o dată pe săptămână, după-amiaza, pe la ora 17, nu e problemă, dar când te doare cronic capul, există tratament de prevenţie pentru această durere de cap, pentru a ne fi mai bine", recomandă dr. Radu. Durerea de cap este şi o boală ereditară, mai spune neurologul. Cifrele arată că 17% dintre oameni au migrene, deci este o patologie frecventă.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close