Antena 3 CNN Life Ce facem pentru a avea o inimă sănătoasă. Medic: ”Carnea, un aliment important! Sfatul nostru este...”

Ce facem pentru a avea o inimă sănătoasă. Medic: ”Carnea, un aliment important! Sfatul nostru este...”

Astăzi aflăm ce putem face pentru o inimă sănătoasă. Cardiologul Caterina Delcea ne explică la ”Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea” cât contează alimentația și cât stilul de viaţă. Tot acum aflăm şi când ar trebui să ne îngrijoreze o durere în piept, dar și care sunt semnele unui infarct.

Ce facem pentru a avea o inimă sănătoasă. Medic: ”Carnea, un aliment important! Sfatul nostru este...”
de Andreea Cigolea    |    01 Oct 2020   •   10:45

''Ştim deja că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global. Putem începe cu cel mai cunoscut factor de risc şi anumte, fumatul. Ştim că el provoacă nu doar afecţiuni cadio-vasculare, dar şi pulomnare şi oncologice. Aşadar, un prim sfat ar fi oprirea fumatului. Pe lângă acesta, o activitate fizică constantă, măcar 30 de minute pe zi, măcar cinci zile pe săptămână. Alimentaţia este un pilon important al prevenţiei cardiovasculare.

Avem diverse metode prin care putem îmbunătăţi calitatea vieţii, putem preveni apariţia factorilor de risc şi putem creşte supravieţuirea pacienţilor noştri. Un prim pas uşor de abordat, ar fi creşterea consumului de fructe şi legume, minim 200 de grame pe zi din fiecare, beneficiul fiind riscul cardiovascular şi mortalitatea cardiovasculară globală. Aportul de sare este un alt factor important. Reducerea lui la sub 5 grame pe zi, prin evitarea excesului de sare în mâncare, a adivilor pe bază de sare sau a diverşilor compuşi procesaţi, cu conţinut ridicat de sare ne ajută la un control mai bun al tensiunii arteriale.

Carnea, asociază un risc cardiovascular important

Un alt principiu alimentar important sunt fibrele conţinute atât în fructe şi legume, dar şi în cereale. Carnea este un alt aliment important. Carnea roşie asociază un risc cardiovascular important. Sfatul nostru este de a fi înlocuită cu carnea albă, fie pui, curcan sau peşte. Beneficiul peştelui este că are şi acei Omega 3, favorabili pentru scăderea riscului cardiovascular.

În plus, nu toate grăsimile sunt rele. Cele polinesaturate sunt chiar benefice pentru aparatul cardiovascular, pentru circulaţia generală'', a spus Caterina Delcea, medic specialist Cardiologie.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close