Antena 3 CNN Actualitate Cine este "fata cu steagul", simbolul victoriei Revoluției din 1989

Cine este "fata cu steagul", simbolul victoriei Revoluției din 1989

Gabriela Nanuș, ”fata cu steagul” din 22 decembrie 1989, e un simbol al victoriei Revoluției Române.

Cine este "fata cu steagul", simbolul victoriei Revoluției din 1989
22 Dec 2019   •   21:40

Atunci, pe când avea doar 17 ani, a intrat cu curaj în Comitetul Central, și, în timp ce Ceaușescu fugea cu elicopterul, ea flutura de pe acoperiș steagul găurit al Revoluției.

Acum, după 30 de ani, Gabriela a dezvăluit reporterului Sonia Simionov de la Observator, povestea ei.

"Când am plecat de acasă în ziua aceea m-am îmbrăcat cu cele mai bune haine, m-am aranjat, mi-am luat buletinul, în cazul în care mor să mă recunoască cineva. Eram pregătită pentru orice. Asumat. Ori liberă ori moartă", a mărturisit Gabriela.

A fost deviza sub care Gabriela Nanuș a plecat. la luptă! Cu mâinile goale, înarmată doar cu înflăcărarea celor 17 ani ai ei şi gata să moară pentru o Românie pe care atunci putea doar să şi-o imagineze. liberă.

Era 22 decembrie, puţin trecut de ora 12. De deasupra clădirii Comitetului Central, soţii Ceauşescu priveau pentru ultima oară imagini cu multimea spre mulţimea care tocmai începuse să-şi cânte eliberarea.

Undeva acolo era şi ea. O fată ce-avea să devină un simbol. Cu un curaj nebun, a intrat pe fereastră în clădire. În câteva minute era deja pe acoperiş.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close