Șase milioane de evrei, de toate vârstele, și-au pierdut viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în regimul condus de Adolf Hitler. Edith Eger, supraviețuitoare a Holocaustului, a povestit experiența cumplită prin care a trecut în acea perioadă.
„A fost iad. A fost iadul pe pământ și, totuși, iată-mă aici. Trăiesc cu speranța că le pot spune tinerilor că mă bazez pe ei să nu se repete”.
Edith Eger avea doar 16 ani când a fost deportată la Auschwitz din Ungaria, unde s-a născut, împreună cu toată familia ei, în mai 1944.
Medicul nazist Josef Mengele aștepta pe peronul unde soseau trenurile. Poreclit „îngerul morții”, a făcut experimente barbare și adesea letale pe prizonierii săi.
„I-a cerut mamei să se ducă la laborator și eu am fugit după ea. A venit după mine, m-a prins. N-o să uit niciodată ce privire avea. Mi-a spus: „Mama ta se duce să facă un duș. O s-o vezi curând”.
Edith n-a mai văzut-o niciodată pe mama ei. Ambii ei părinți au fost uciși în camerele de gazare din Auschwitz, lagăr în care au pierit peste un milion de evrei. Alte sute de mii de evrei au fost exterminați prin muncă sau prin înfometare.
Edith l-a revăzut pe doctorul Mengele. „A venit la baracă și a cerut să-i fie dat cineva să-l distreze. M-au dat pe mine. M-a pus să dansez. Țineam ochii închiși și-mi imaginam că muzica era Ceaikovski și că dansam baletul Romeo și Julieta în Opera din Budapesta”.
Acest spirit și imaginația sa au ajutat-o pe Edith să supraviețuiască în cea mai neagră perioadă pe o poate trăi un om.
O altă supraviețuitoare a Holocaustului și-a pierdut întreaga familie și a povestit calvarul prin care a trecut.
„Ne-au dus la gară și ne-au spus să ne urcăm în vagoane. În colț se afla o găleată, care avea să fie toaleta noastră. După ce s-a deschis ușa, sora mea și cu mine am sărit din vagon. Am văzut șiruri de barăci din lemn. În jur umblau schelete de oameni în haine cu dungi. Haos, țipete, plânsete. Nici n-am apucat să văd unde sunt părinții mei. Sora mea mi-a spus că o aștept acolo pe mama. M-am uitat în jurul meu și mi-am dat seama că n-o s-o mai găsesc vreodată. Am întrebat apoi unde sunt părinții noștri. Nu vezi coșul și fumul și focul? Acolo sunt părinții voștri. Și când o să ajungi și tu în acel coș, o să-i întâlnești pe părinții tăi”.
„Tocmai am împlinit 93 de ani. Atâta timp cât mintea nu mă lasă și cât pot vorbi, o să spun mereu ce s-a întâmplat pentru că oamenii trebuie să învețe să trăiască în pace unii cu alții”.
