Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea, apariție surpriză la Sinteza zilei

Mircea Badea, apariție surpriză la Sinteza zilei

Mircea Badea a comentat, joi, la Sinteza zilei, faptul că CCR a decis că este neconstituțională trimiterea doar printr-un ordin de ministru în carantină, izolare ori în spital a cetățenilor, chiar și nfectaţi cu COVID-19.

Mircea Badea, apariție surpriză la Sinteza zilei
Sursa foto: Antena 3
de Gabriel Dano    |    25 Iun 2020   •   22:10

"Noi suntem singura țară din lume care a internat cu forța - de fapt 'forța' este cuvântul important în această ecuație. Că îl cazezi pe cetățean într-un hotel, într-un șopron, la el în pod, la el în sufragerie sau la Jilava la pârnaie, important este ca el să fie de acord. Ideea este că în România s-a internat în spital cu forța, lucru unic pe planeta Pământ.

Nu cred că trebuie să căutăm prea mult cum anume vom rezolva noi acum izolarea asimptomaticilor. Păi, cum a făcut absolut tot restul lumii. Dacă îi cazăm la hotel, important e să nu-i cazăm cu forța. Să-i iei cu mascații, să-i faci dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, asta e de un stalinism și de un primitivism care nu are de-a face cu nicio combatere a pandemiei", a spus Mircea Badea.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close