Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Dezvăluirile care schimbă România

Sinteza zilei. Dezvăluirile care schimbă România

Mihai Gâdea a continuat, marți, la Sinteza zilei, seria dezvăluirilor despre Revoluția din 1989.

Sinteza zilei. Dezvăluirile care schimbă România
Sursa foto: foto: Antena 3
17 Dec 2019   •   21:40

"La 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, încă nu avem încă niște răspunsuri pe care mulți dintre noi le intuim: să fi fost o revoluție cap-coadă? Să fi avut parte și  norocul să fi avut parte de un astfel de eveniment?

Sau, pe multe elemente pe care le-am văzut și pe care cei care le-au trăit le înțeleg, să există în continuare semne de întrebare. E foarte important ca în astfel de momente să apelezi la documente, la toate mărturiile care te pot clarifica. În seara acesta o să aveți unele dintre cele mai importante.

Am să difuzez niște interviuri cu niște personaje care au fost în epicentrul acelor evenimente și care astăzi, la 30 de ani, nu mai sunt. Generalul Militaru, de exemplu, recunoaște în clar că era un complot. Era un complot încă din 1985. Frontul Salvării Naționale exista încă din 1985. Povestește despre una dintre întâlnirile sale cu un înalt oficial al Uniunii Sovietice și veți afla care era planul concret de lichidare a lui Ceaușescu", a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii Sinteza Zilei.

NOU MARTOR CHEIE ÎN CAZUL MORȚII GENERALULUI MILEA

Un cadru medical de la Spitalul Elias din Capitală, martor la aducerea generalului Vasile Milea, fost ministru al apărării naționale în decembrie 1989, în unitatea spitalicească, a oferit în exclusivitate într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, informații care nu au fost date publicității în acești 30 de ani care s-au scurs de la acele evenimente.

MIHAI GÂDEA: Stimată doamnă, ne puteți spune, vă rog, cu ce vă ocupați în decembrie 1989? Ce lucrați și unde?

CADRU MEDICAL: Lucram ca infirmieră la unul dintre spitalele noastre, din București.

 

MIHAI GÂDEA: Ajunge un pacient la dumneavoastră, despre care ulterior aveați să aflați că este generalul Milea...

CADRU MEDICAL: Da.

MIHAI GÂDEA: Și ce ne puteți povesti despre momentul în care salvarea vine și-l aduce la spital?

CADRU MEDICAL: Nu, din momentul în care a intrat în terapie. Nu știu cine l-a adus. Afară n-am fost. Dar a intrat în terapie. Medicii, toți, s-au strâns care erau de gardă în ziua aceea, care erau de serviciu, pe lângă el. L-am dus într-unul din paturi din terapie și-au constatat că era mort.

 

MIHAI GÂDEA: În momentul respectiv era mort, când a ajuns la terapie?

CADRU MEDICAL: Era mort, da. Nu știu dacă trebuie să spun un nume de medic, nu spun, a început să plângă. Și fiind eu de serviciu în ziua aceea...

MIHAI GÂDEA: Cine a început să plângă? Medicul?

CADRU MEDICAL: Da. O doamnă doctor. Cred că e anestezist. Și fiindcă eu, ca infirmieră, trebuia să-l spăl...Ei au constatat, au plecat în cancelarie, că au constatat că e mort. Eu l-am dezbrăcat. Eu. Domnu' Gâdea, era alb imaculat. Cămașa de pe el nu era... Cred că vreo două-trei picături de sânge, dacă erau. Nu era mai mult.

MIHAI GÂDEA: Era îmbrăcat în veston militar?

CADRU MEDICAL: În veston, fără epoleți. Cascheta nu o rețin, n-am văzut-o. Nu a fost. N-a avut caschetă.

În veston, cămașa albă, pantalon militar... uniforma care era.

MIHAI GÂDEA: Era deschis la veston?

CADRU MEDICAL: Da, da, da, da. Da.

 

MIHAI GÂDEA: Avea cravată?

CADRU MEDICAL: Nu cred. Nu rețin, dar nu cred. Adică nu știu de ce mi-a rămas întipărit, am anii pe care-i am, dar totuși mi-a rămas întipărit (în memorie).

 

MIHAI GÂDEA: E foarte interesant faptul că spuneți că, de fapt, cămașa era imaculată. Nu era plină de sânge.

CADRU MEDICAL: Era curată, domnu' Gâdea. Sigur că da. Și faptul că ce-am auzit eu așa, aseară, alaltăseară, ce-am văzut... Știți cât era gaura (de la glonț)?

Cât degetul mic de la mână. Atât era o gaură. Și nu era cum am auzit eu sau poate am înțeles greșit, ceea ce nu cred, că a intrat glonțul nu știu cum și-a ieșit pe partea cealaltă. Nu. N-a fost (așa).

Ce s-a discutat atunci, atât era (urma de glonț) și era, eu știu, mai jos de inimă era. N-a fost în inimă.

MIHAI GÂDEA: Mai jos de inimă era această gaură?

CADRU MEDICAL: Sub inimă, da.

  Dar ce mi-a atras atenția și mi-a rămas întipărit... A fost spălat, a fost schimbat, nu pot să-mi dau seama.

MIHAI GÂDEA: Dumneavoastră credeți că în momentul în care a ajuns la spital, credeți că era deja spălat și schimbat?

CADRU MEDICAL: Așa mă gândesc, că nu trebuia să... Nu mă pricep dar nu trebuia să curgă sânge?

Continuarea interviului, în materialul video:

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close