Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Exclusiv. Locul în care se va afla marți Laura Codruța Kovesi

Sinteza zilei. Exclusiv. Locul în care se va afla marți Laura Codruța Kovesi

Sinteza zilei. Exclusiv. Locul în care se va afla marți Laura Codruța Kovesi
Sursa foto: foto: Agerpres
25 Feb 2019   •   22:10

Candidaţii pentru primul post de procuror-şef european pentru infracţiuni împotriva bugetului Uniunii Europene vor fi audiaţi, marţi, la Bruxelles, în comisiile pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European.

Începând cu ora locală 15:30 (16:30 ora României), în timpul unei audieri publice organizate de LIBE, la care va participa şi Comisia pentru control bugetar (CONT), eurodeputaţii îi vor avea în faţă pe cei trei candidaţi selecţionaţi (în ordine alfabetică), Jean-Francois Bohnert din Franţa, Laura Codruţa Kovesi din România şi Andres Ritter din Germania.

Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Trimisul special Antena 3, jurnalista Sabina Iosub, a prezentat, luni, în exclusivitate la "Sinteza Zilei", locul în care va fi audiată Laura Codruța Kovesi, acolo unde nu a intrat niciun jurnalist din România.

"Aici, în bănci, vor sta europarlamentari din două comisii: pe de o parte, comisia de libertăți, afaceri interne și justiție - pe de altă parte, comisia de buget. Cu toții vor asculta mai întâi speach-urile candidaților, apoi vor adresa întrebări în limita a trei minute și vor aștepta răspunsuri în limita a un minut.

Deja lucrurile sunt pregătite în această sală, fiecare știe deja ce loc va ocupa și, sigur, suntem în așteptarea unei decizii. Cum va fi ea luată vom vedea însă împreună pentru că știți foarte bine că sunt foarte-foarte multe discuții cu privire la unii dintre candidați sau cu privire la felul în care ar trebui luată decizia aici, în Parlamentul European", a explicat Sabina Iosub.

 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close