Știrea Zilei

06 Oct 2008   •   20:08
Știrea Zilei

Leul a început săptămâna prost. Cursul se apropie de 4 lei. Milioane de români se gândesc cu spaimă la ratele pentru bănci. Și guvernul începe prost săptămâna. Mâine, mii de sindicaliști vor bloca Bucureștiul. Cer salarii mărite cu 50 la sută. O cerință, care, dacă ar fi acceptată, va arunca România într-o criză majoră, în cuvintele premierului Tăriceanu. Șeful Guvernului s-a întâlnit astăzi cu guvernatorul Băncii Naționale. Mugur Isărescu a avertizat că prețul pentru o asemenea imprudență va fi uriaș. După ce parlamentul a votat mărirea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, guvernul a atacat legea la Curtea Constituțională din cauza faptului că nu precizează sursa de finanțare. Premierul e încrezător că va avea câștig de cauză. Și a avertizat astăzi, în fața cererilor PD-L și PSD de a demisiona ”“ că nu-și imaginează nimeni cât de aprig poate să lupte pentru a evita un haos economic pe care l-ar putea provoca măririle de salarii.


 


Invitații Gabrielei Vrânceanu Firea din această seară sunt doamna Mariana Câmpeanu, Ministrul Muncii și Bogdan Baltazar, consultant financiar.

 

x close